12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialEleva din Gorj care a declarat că și-a ucis, apoi incendiat bebelușul,...

Eleva din Gorj care a declarat că și-a ucis, apoi incendiat bebelușul, a mințit. Poliția a găsit cadavrul într-un dulap

Eleva din Gorj care a declarat că și-a ucis, apoi incendiat bebelușul, a mințit. Tânăra a ascuns de fapt bebelusul mort, într-un dulap, loc în care a fost găsit de polițiști, miercuri seară, informează Mediafax.

Conform procurorului criminalist Dumitru Părăușanu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, eleva de clasa a XII-a a mărturisit, în cursul zilei de marţi, că a mințit atunci când a spus că și-a incendiat copilul, ea recunoscând că, după naștere, l-a ucis și l-a ascuns într-un dulap.

Citește și: Elevă din Gorj, anchetată pentru crimă. Și-a sugrumat bebelușul și i-a dat foc

Anchetatorii au descins imediat la locuința părinților fetei, în comuna Slivilești, iar la locul indicat de tânără au descoperit trupul neînsuflețit al copilului.

Cu o zi în urmă, după cercetări făcute la fața locului, polițiștii au ridicat câteva fragmente osoase găsite într-o grămadă de cenușă din curte, după ce eleva indicase locul respectiv ca fiind cel în care şi-a incendiat bebelușul.

Fragmentele respective nu au fost expertizate deocamdată, ele putând însă să provină de la animale sau păsări de curte, conform anchetatorilor.

Trupul bebelușului a fost predat Serviciului de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei.

Potrivit anchetatorilor, eleva de clasa a XII-a din județul Gorj este acuzată de omor, fiind cercetată, pentru moment, în libertate.

Conform procurorului de caz, Emil Moța, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Claudia Olaru nu a spus nimănui despre sarcina și faptele sale, nici măcar părinții neștiind că aceasta a născut acasă, după care şi-a ucis nou-născutul.

"Deocamdată, se fac cercetări sub acuzația de omor. Ea a recunoscut faptele, despre care nu a spus nimănui nimic. Părinții nu au știut nimic despre sarcină și cele întâmplate, ea nepovestind, probabil, de teamă", preciza procurorul.

Fata urma să fie supusă și unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor.

Ancheta în acest caz a început după ce eleva de clasa a XII-a s-a confesat, luni, unor colege de clasă, care au informat conducerea Colegiului Tehnic Mătăsari despre ceea ce au aflat, iar aceasta, la rândul său, a informat Poliția.

Potrivit unor surse judiciare, fata de 17 ani, din comuna gorjeană Slivileşti, este elevă la Colegiul Tehnic Mătăsari.

Luni, ea le-a povestit colegilor săi, la şcoală, că vineri a născut acasă, iar apoi şi-a sugrumat bebeluşul şi i-a dat foc în spatele locuinţei.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă