Trei socialisti francezi au luat startul pentru adevarata cursa de anul viitor la alegerile prezidentiale. Sunt doi "elefanti" cu un lung parcurs, fostul prim-ministru Laurent Fabius si fostul ministru al finantelor Dominique Strauss-Kahn, si o "gazela" Ð Segolene Royale – care mizeaza pe efecte de surpriza, unele dintre ele invatate de la fostul presedinte Mitterrand. Timp de trei saptamani, fiecare va trebui sa castige de partea sa cat mai multi militanti de la baza. Dupa care partidul va desemna un singur candidat in competitie cu ceilalti, pe care ii vor afisa dreapta clasica, centrul, extrema dreapta, extrema stanga, ecologistii sau alte candidaturi.
Batalia in sanul partidului socialist comporta riscuri serioase de dezbinare. S-au retras deja din cursa fostul premier Lionel Jospin, dar si carismaticul Jack Lang, si nu se stie pe cine vor sprijini, daca vor sprijini. Rivalitatile si orgoliile ranite produc deja ravagii. Rezulta un portret de familie confuz pentru aceasta stanga socialista care, e drept, are sanse reale sa rastoarne actuala putere de centru-dreapta, dar poate la fel de bine sa rateze. Gazela si-a asociat deja majoritatea federatiilor si poate conta pe sprijinul multor personalitati socialiste, inclusiv pe cel al printului consort, Fran·ois Hollande, care este chiar seful partidului. Principalul handicap: inconsistenta programului ei electoral, atat cat a fost anuntat. Segolene ar vira spre centru, stil Tony Blair, ar renunta la mai vechi marote socialiste, de exemplu la catastrofala lege care a redus saptamana de lucru in Franta la 36 de ore etc. Dar nimic major, ideile ei sunt prea oportuniste, iar gurile rele ii prezic un fiasco total cand va trebui sa se dueleze cu freneticul Nicolas Sarkozy, principalul candidat al dreptei. Deocamdata in batalia celor trei roze, cum o numeste un ziar, Fabius preconizeaza un viraj si mai spre stanga si, de asemenea, reforme radicale in Uniunea Europeana. Cat despre Strauss-Kahn, el propune pragmatism in economie si o remodernizare din temelii a institutiilor franceze. Dupa cum se vede, programele celor trei depasesc cu mult, intr-un sens sau altul, linia socialista clasica. Dar nici unul nu e sigur ca va putea strange in jurul sau acel popor de stanga, majoritar in Franta, la nivelul caruia fermenteaza acum reale si multiple nemultumiri.
