0.8 C
București
vineri, 28 ianuarie 2022
AcasăSpecialEiji Toyoda, omul care a creat gigantul Toyota, a decedat la 100...

Eiji Toyoda, omul care a creat gigantul Toyota, a decedat la 100 ani

Eiji Toyoda, cel mai longeviv preşedinte al producătorului japonez Toyota, a decedat în dimineaţa zilei de 17 septembrie, la vârsta de 100 de ani. Toyoda era internat chiar la spitalul fondat în 1938 de Toyota pentru tratarea muncitorilor japonezi. În urma unor complicaţii inima fostului preşedinte a cedat, potrivit Bloomberg.

Eiji Toyoda, născut în 1913, a decedat la doar cinci zile de la aniversarea celor 100 de ani ai săi, vestea morţii sale făcând înconjurul lumii. Acţiunile Toyota s-au depreciat uşor, cu 0,6% la bursa din Tokyo, însă cel mai probabil pentru o scurtă perioadă de timp. 

“A jucat un rol important în conducerea expansiunii Toyota pe tărâmul american şi în transformarea producătorului auto într-o companie globală. A fost o persoană indispensabilă pentru întreaga industrie naţională”, a declarat Yoshihide Suga, şeful cancelariei guvernului Japoniei.

Creatorul unui producător global

Eiji Toyoda, văr al fondatorului companiei, cu 19 ani mai tânăr decât Kiichiro Toyoda, a studiat între 1933-1936 inginerie mecanică la Universitatea Imperială din Tokyo. La începutul anilor 50′ era trimis de către Kiichiro într-un stagiu de pregătire la uzinele Ford din SUA, acolo unde a luat contact cu un sistem nou, care producea masiv, la scară globală, astfel că vizita în SUA l-a inspirat pentru ceea ce avea să facă la Toyota în anii următori.

Întors din SUA Eiji ar fi spus că „Unităţile de producţie şi inginerii japonezi stau bine, însă utilajele noastre sunt inferioare. Dacă putem rezolva această problemă putem produce vehicule de calitate şi economice, la fel ca ale americanilor.”

Dacă la începuturi Toyota era un brand fără o identitate puternică, în mare parte lansând modele inspirate de Chevrolet, Eiji a reuşit să transforme radical compania şi să o facă invidiat chiar şi pentru producătorii americani. Eiji a lucrat la Toyota timp de 69 de ani, iar în 1967 a devenit preşedinte al Toyota Motor, producătorul auto, funcţie în care a rămas până în 1982. Apoi a urmat fuziunea între Toyota Motor şi Toyota Motor Sales, preşedintele bordului de conducere al noii companii fiind tot Eiji Toyoda, până în 1992, an din care a rămas în companie cu o funcţie de onoare.

Concepte precum „kaizen”, îmbunătăţire continuă sau  “jidoka”, folosirea unui sistem care se opreşte atunci când sunt sesizate imperfecţiuni, au luat amploare sub conducerea lui Eiji, un prim rezultat fiind Toyota Corolla, maşina care avea să devină cel mai bine vândut model din lume. Însă printre cele mai importante realizări ale sale se numără şi modul în care Toyota a reuşit să transfere şi să implementeze know-how-ul şi standardele ridicate către noile sale uzine din afara Japoniei, în special cele din SUA.

După ce producţia a început la uzina din Freemont, SUA, japonezii au căpătat încredere şi au deschis alte unităţi de producţie în Canada, Anglia sau Franţa. Tot Eiji a fost cel care a coordonat lansarea unei mărci rivale pentru producătorii premium germani, astfel apărând pe piaţă, la sfârşitul anilor 80, Lexus.

Recunoaştere din partea industriei auto americane

Eiji Toyoda a fost fără îndoială omul de care a depins viitorul Toyota. Astfel, la mai bine de 60 de ani de la vizita făcută de Eiji la uzinele auto americane, Toyota este liderul pieţei auto mondiale în timp ce Ford, care a avut un impact puternic asupra japonezului, nu se mai află pe podium. În schimb singurul producător american care duce o luptă strânsă cu Toyota este General Motors.

Automotive Hall of Fame din SUA l-a inclus şi pe Eiji Toyoda în 1994, el fiind cel de-al doilea japonez care primeşte această distincţie după Soichiro Honda, fondatorul mărcii Honda. 

Eiji Toyoda mai are un singur fiu în viaţă, Kanshiro. La funerariile lui Eiji vor avea acces doar membrii apropiaţi ai familiei. În prezent, conform tradiţiei, la vârful companiei este tot un descendent al familiei fondatoare, şi anume Akio Toyoda, nepot direct al lui Kiichiro Toyoda.

 

Cele mai citite

Simptomele de COVID, actualizate în lista INSP. Clasificarea cazurilor

Simptomele pentru COVID sunt prezentate într-o listă actualizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Astfel, INSP a actualizat din nou, pentru a treia oară...

Averea lui Vladimir Putin, în pericol! Ce sancțiuni îi pregătește Occidentul

Pe măsură ce tensiunile la granița cu Rusia și Ucraina cresc, unele puteri occidentale, inclusiv SUA și Marea Britanie, iau în considerare sancțiuni personale...

Franța trimite în România militari din Forța de Reacție Rapidă

Franța trimite în România militari din Forța de Reacție Rapidă a NATO. Ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a venit la București, pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă