16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialEgiptul fără Mubarak

Egiptul fără Mubarak

Numai 30 de secunde a durat declaraţia de vineri a vicepreşedintelui Omar Suleiman, prin care acesta a anunţat demisia lui Hosni Mubarak şi preluarea puterii de către Consiliul Militar Suprem.

Şeful acestuia, mareşalul Mohamed Hussein Tantawi, în vârstă de 75 de ani, este acum primul om în stat, dar, fiind socotit de către populaţie drept unul dintre cei mai loiali aliaţi ai lui Mubarak, este puţin probabil ca el să rămână la putere în cazul în care tranziţia şi alegerile libere promise de armată vor avea cu adevărat loc.

Un posibil candidat la pre-şedinţie din partea armatei ar fi generalul Sami Anan, şeful Statului Major egiptean. În vârstă de 63 de ani, Anan se bucură de o bună reputaţie atât în rândul populaţiei, cât şi printre colegii săi (decizia de a nu trage în demonstranţi i-a aparţinut lui), şi este, totodată, bine-văzut şi de către generalii americani care au colaborat cu el în repetate rânduri.

Armata calmează spiritele

În prima declaraţie oficială a autorităţilor militare din Egipt, acestea au reafirmat angajamentul ţării de a respecta toate tratatele internaţionale – ceea ce implică şi că tratatul de pace cu Israelul va rămâne în vigoare; de asemenea, armata a asigurat că puterea va fi pusă în mâinile poporului cât de repede posibil, prin alegeri libere, care să stabilească un guvern democratic. Până atunci, actualul guvern interimar va rămâne în funcţie.

Totodată, generalul Anan a declarat că prima prioritate este restabilirea ordinei şi a cerut cetăţenilor să arate respect faţă de poliţie – deşi aceasta a fost principala forţă de oprimare a protestatarilor. Iar poliţiştilor, generalul le-a transmis să nu uite că deviza lor este „Poliţia serveşte populaţia”. Aceasta speră că şi armata o va servi.

REACŢII

Iranul vede “o revoluţie islamică”

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a salutat succesul protestelor stradale din Egipt, numindu-le „o revoluţie islamică, revoluţie care va zdrobi Israelul şi va elibera Orientul Mij-lociu de influenţa Statelor Unite”. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, s-a arătat amuzat de cuvintele lui Ahmadinejad, şi a replicat: „anunţând că interzice protestele opoziţiei, guvernul Iranului a declarat ilegal pentru iranieni exact acel comportament pe care l-a numit «nobil» la egipteni”.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă