22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialEduard Novak: Îmi doresc foarte mult să câştig şi la Rio de...

Eduard Novak: Îmi doresc foarte mult să câştig şi la Rio de Janeiro

Singurul medaliat din istoria României la Jocurile Paralimpice, rutierul Eduard Carol Novak, şi-a propus să câştige campionatul naţional la contratimp, Campionatul Mondial din Canada şi o medalie la viitoarele Jocuri Olimpice de la Rio de Janeiro, potrivit Mediafax.

Marţi seară a avut loc, la Miercurea Ciuc, prezentarea oficială a Tuşnad Cycling Team, singura echipă continentală de ciclism din România, prilej cu care liderul Eduard Novak şi-a prezentat obiectivele sezonului competiţional 2013.

În deschidere, s-a făcut retrospectiva sezonului competiţional trecut, cu accent pe rezultatele foarte bune obţinute de căpitanul Tuşnad Cycling Team, campionul olimpic şi triplul campion mondial, Eduard Carol Novak.

El a apreciat că 2012 a fost cel mai bun an din cariera sa, întrucât a reuşit să doboare recordul mondial şi să câştige titlul olimpic la Londra, fiind un an de excepţie pentru întreaga echipă. “Anul 2012 a fost cel mai bun de până acum şi pentru echipă, şi pentru mine. Sunt foarte fericit pentru că echipa există deja de cinci ani, iar rezultatele sunt din ce în ce mai bune, chiar dacă în primul an au fost foarte mulţi cei care nu ne dădeau mai mult de un an. Am crezut, m-am luptat şi, din an în an, am avut rezultate mai bune. Pe lângă cele 30 de podiumuri UCI pe care l-am avut, ne-am clasat pe locul cinci în liga Continentală. Pentru mine a fost cel mai bun an al carierei, în care am câştigat titlul olimpic şi am doborât un record mondial”, a declarat Eduard Novak.

Liderul Tuşnad Cycling Team s-a declarat mulţumit de noii veniţi şi este sigur că rezultatele foarte bune nu vor întârzia să apară, manifestându-şi convingerea că şi juniorii vor face un sezon bun. “Sunt foarte mulţumit şi de cei tineri, pe care i-am crescut eu. Ei s-au antrenat foarte tare cu mine, în timpul iernii, şi sigur vor avea un sezon foarte bun”, a spus campionul paralimpic, Eduard Novak.

În ceea ce priveşte sezonul competiţional 2013, Novak a spus că ţinta principală este Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc, precizând că echipa îşi concentrează atenţia deopotrivă pe Turul Sibiului, cel mai bine cotat concurs din România, şi pe Turul României, unde se doreşte obţinerea de rezultate foarte bune.

Ca şi obiective personale, Eduard Novak a subliniat că şi-a propus să câştige campionatul naţional la contratimp şi Campionatul Mondial din septembrie, din Canada. El se gândeşte şi la viitoarele Jocuri Olimpice, intenţionând să câştige un titlu la Rio de Janeiro. “Simt că pot să fac foarte mult în ciclismul din România şi să fac o figură frumoasă şi la nivel profesionist. Bineînţeles, doresc foarte mult să câştig şi la Rio de Janeiro”, a declarat Novak.

La rândul său, managerul echipei, Torok Imre, care a concurat până anul trecut, iar în prezent antrenează echipa de juniori, a afirmat că-i place cum arată aceasta în prezent şi crede că există şanse pentru rezultate foarte bune la cursele din ţară, dar şi pentru acumularea cât mai multor puncte UCI. “Îmi place cum arată echipa, cicliştii sunt foarte buni şi putem merge acum în două direcţii la competiţii, pentru a strânge cât mai multe puncte. Bineînţeles că obiectivul principal e Turul Ţinutului Secuiesc, care este competiţia sponsorului, dar şi Turul României şi Turul Sibiului, precum şi concursurile UCI din afară, unde dorim să acumulăm cât mai multe puncte pentru a ne clasa cât mai în faţă în clasament”, a declarat Torok Imre.

Torok a afirmat că are aşteptări mari de la Sarany Zsolt, care are deja experienţă de concurs, exprimându-şi, totodată, dorinţa ca şi ceilalţi ciclişti să facă faţă antrenamentelor solicitante. “E un sport dificil, antrenamentele sunt din ce în ce mai grele şi nu toată lumea poate să facă faţă. Începători pot fi foarte mulţi, dar noi aici vrem să facem performanţă. E foarte bine că există echipa de juniori, pentru că avem o bază de selecţie”, a spus Torok.

Echipa de elite a Tuşnad Cycling Team este formată din Sergio Carassco Garcia (Spania), moldovenii Braico Alexander, Cioban Sergiu şi Tanovitci Nicolae, Ivan Stevici (Serbia), Marcel Ternovsek (Slovenia), Lazar Nandor Csaba, Csillip Arpad, Lukacs Arnold, Sebestyen Szabolcs, Olah Attila şi Eduard Novak.

Echipa de juniori a Tuşnad Cycling Team este constituită din Egyed Adam, Hajdu Hunor, Sarany Zsolt, Sarig Andor, Szanto Akos, Tămârjan Robert şi Szasz Botond, iar echipa de paraciclism este alătuită din Eduard Novak, Tămârjan Robert, Csillip Arpad, Szanto Akos şi Olah Attila.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă