19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialEclipsa partiala de soare in Romania

Eclipsa partiala de soare in Romania

Pasionatii de fenomene astronomice pot privi, vineri, eclipsa totala de Soare, vizibila ca o eclipsa partiala in Romania, la Observatorul 'Amiral Vasile Urseanu' din Bucuresti.

"Noi avem un instrument putin mai deosebit prin care se vad si eruptiile solare. O sa vedem un soare eclipsat de luna cu eruptii solare pe margine", a declarat, pentru Agentia Agerpres, Adrian Sonka, muzeograf la Observatorul Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu'.

 

Observatorul va fi deschis incepand de la ora 12.00, pe toata durata fenomenului, a afirmat Adrian Sonka. El a spus ca taxa de intrare este de patru lei pentru adulti si de doi lei pentru elevi si studenti.

"Daca oamenii nu pot veni la Observator, atunci pot vedea chiar ei eclipsa, dar trebuie sa se uite la soare printr-un filtru de sudura in cazul in care nu mai au utilaj de la eclipsa din 1999", a declarat muzeograful.

El a atras atentia ca observarea soarelui fara filtre speciale poate duce la orbire. De asemenea, Planetariul Complexului Muzeal de Stiintele Naturii Galati si Astroclubul 'Calin Popovici' Galati organizeaza, pe 1 august, intre orele 12.00 si 14.00, observatii astronomice cu ocazia eclipsei de Soare.

Eclipsa de Soare din 1 august va putea fi observata in Romania intre orele 12.00 si 14.00. Maximul eclipsei va putea fi observat la 13h 07m 08 s, de la Bucuresti, si la 13h 09m 18s, de la Galati.

Eclipsa va putea fi vazuta in fazele ei partiale de peste un miliard de persoane din toata Europa si din zone din Asia, a informat Adrian Sonka. El a precizat ca eclipsa de Soare din 1 august va putea fi observata in forma totala in nordul Canadei, in Siberia si in nordul Chinei.

Ultimele eclipse partiale de Soare vizibile in Romania au fost la 29 martie 2006 si la 3 octombrie 2005, iar pe 11 august 1999 a avut loc ultima eclipsa totala de Soare vizibila in tara noastra. O eclipsa totala de Soare vizibila in Romania va avea loc in 2081, iar urmatoarea eclipsa partiala de Soare va fi pe 15 ianuarie 2010, a adaugat Sonka.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă