21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialEchipa de Formula 1, Mercedes, alături de Schumacher. Ce scrie pe monoposturile...

Echipa de Formula 1, Mercedes, alături de Schumacher. Ce scrie pe monoposturile din 2014

Un mesaj de susţinere pentru Michael Schumacher, aflat de patru săptămâni în comă după accidentul suferit la schi, în staţiunea franceză Meribel, va apărea pe monoposturile de Formula 1 Mercedes, care vor efectua, începând de marţi, primele teste oficiale în 2014, la Jerez (Spania), conform Mediafax.

Potrivit echipei germane, mesajul “#KeepFightingMichael” (n.r. – continuă să lupţi, Michael), cu # înainte, pentru a le permite fanilor să-şi manifeste la rândul lor susţinerea pentru septuplul campion mondial de Formula 1 pe reţelele de socializare, va fi vizibil pe noile monoposturi W05, pe care Lewis Hamilton şi Nico Rosberg le vor pilota în testele de la Jerez.

Campion mondial de două ori cu Benetton şi de cinci ori cu Ferrari, Schumacher şi-a petrecut partea finală a carierei sportive, între 2010 şi 2012, la echipa Mercedes, fără a reuşi să câştige vreo cursă pentru marca germană. Totodată, înaintea debutului în Formula 1, el a făcut parte din programul Mercedes de dezvoltare a tinerilor piloţi.

Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea în spital.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă