Campania de anul acesta a fost cea mai virulenta din ultimii 20 de ani in ambele sensuri: toxica si plina de virusi.
Intoxicarile – de la "microbuzele lui Nica" la "armament pentru teroristi" si pana la "Hayssam, Nastasiu, Gaetan si paranormalul" – au fost injectate publicului in doze letale al caror efect a fost intarit de sute de ore de discutii televizate despre nimic. Virusii, temele false – de la referendum si replica lui, "prefraudarea" (re)inventata de Pro Democratia (vezi Minority Report), la Rosca Stanescu, santajistul/jurnalistul, pana la moguli si la marea si ridicola intrebare "a dezbate sau a nu dezbate" – au inveninat discursul public pana acolo incat l-au redus la interjectia primara si injuratura grobiana.
Intreaga desfasurare de lupta, cu soldatii, arsenalele si resursele fiecaruia, n-a avut insa decat un singur obiect: Basescu. Nu au existat, in aceasta luna de campanie, nici o aparitie publica, nici un articol sau comentariu de presa, nici o postare in blogosfera care sa nu se pozitioneze, explicit sau implicit, intr-una din tabere: pro sau contra Basescu. Pana si discutia care parea sa se infiripe la un moment dat despre vot negativ versus vot pozitiv, cu varianta sa "alegerea raului cel mai mic", care ar fi putut duce la concluzii, daca nu comode, cel putin interesante, a fost subsumata acestei (cvasi)psihoze nationale: pro sau contra Basescu.
Pana la un punct, este un lucru firesc. In fond, omul are povara unui mandat de cinci ani in spate, pe care trebuie sa si-o asume si pentru care trebuie sa deconteze greselile si sa incaseze beneficiile. In plus, toate scrutinele trecute pot fi reduse la alegeri pro sau contra: Nastase in 2004, pro sau contra C.V. Tudor in 2000, pro sau contra Iliescu in anii precedenti (’90, ’92, ’96). De ce n-ar fi la fel si de aceasta data? Primii care au inteles acest lucru au fost cei de la PSD, care au dorit si – pana la un punct – au reusit sa faca din aceste alegeri un plebiscit despre Traian Basescu. De aceea nu stim mai nimic despre "programul" politic al candidatului Mircea Geoana, de aceea ideile lui, personalitatea sa, limitele sale si tot ceea ce este reprezentativ pentru un individ singular sunt tinute cu grija departe de ochii publicului de catre PSD: "Mircea Geoana" nu trebuie sa reprezinte un om viu cu calitati si defecte, ci o abstractiune: "Anti-basescul".
Este, desigur, o fictiune, dar este o fictiune aducatoare de voturi si acest lucru l-a sedus si pe candidatul PNL, Crin Antonescu. Dar in cazul liberalului a fost o tactica atragatoare si inselatoare ca o fata morgana. Promitea totul si nu oferea decat o capcana mortala: daca nu ai o capacitate de mobilizare politica in teritoriu comparabila cu a PSD sau PDL, nu poti fi nici Basescu, nici Anti-Basescu. In ultima saptamana candidatul liberal pare sa fi inteles acest lucru si a inceput sa se prezinte drept alternativa la cuplul Basescu/Geoana, dar s-ar putea sa fie prea tarziu: trebuie sa se roage mult la Dumnezeul Decalogului sau de campanie sa creeze Al Treilea Om politic in ziua a saptea.
Se poate obiecta ca dezbaterea nu poate fi redusa la alegeri simpliste si maniheiste de tip Matrix: intre pilula rosie si pilula albastra, intre alb si negru, intre bine si rau etc., la optiuni pro sau contra unei persoane. Ca numele unui candidat sau al altuia "sta" pentru altceva: pentru angajamente ideologice, pentru calcule conjuncturale, pentru interese concrete sau valori fundamentale si nu inseamna aproape niciodata prea mult in el insusi. In fond, nici Obama n-ar fi insemnat mai mult decat un alt senator de Illinois fara discursul despre "hope and change", "yes, we can!" si toate celelalte. Ca nu e vorba de pro sau contra Basescu, ci de altceva mai important. Unii vor invoca, pragmatic, nevoia de a avea cat mai repede un guvern coerent si stabil care sa ia masuri anticriza. Altii vor atrage atentia asupra pericolului in care se vor afla statul de drept si anticoruptia o data cu desfiintarea DNA si demiterea procurorilor-sefi, singurii apreciati la Bruxelles.
Pentru unii este moralmente insuportabila cardasia 322 care poarta stampila oligarhilor inspaimantati de zdruncinarea statu-quo-ului, pentru ceilalti nu exista nici o diferenta intre gruparea Voiculescu-Vantu-Patriciu si grupul asfaltatorilor de la Golden Blitz. Unii vor ataca cu Remes, altii vor riposta cu Ridzi. Unii vor aminti casa de protocol a lui Geoana, ceilalti, casa din Mihaileanu. Unii vor pune tunurile pe Vanghelie si Mazare, pentru ca salvele celorlalti sa o tinteasca pe Elena Udrea. Unii vor ataca tradarea liberalismului prin asocierea cu PSD, ceilalti vor riposta cu ambiguitatea ideologica a trecerii de la stanga la dreapta. Unii vorbesc cu pasiune despre reforma statului, ceilalti – despre continuitate si intelepciune. Unii – despre grupuri de interese, ceilalti – despre clanuri. In sfarsit, unii amintesc despre condamnarea comunismului si predarea dosarelor Securitatii la CNSAS, altii – despre efectele lor modeste si despre episodul Anvers.
Toate aceste teme au ocupat in ultimii cinci ani spatiul public. Se poate admite ca multe dintre ele au o legitimitate proprie, independenta de o persoana sau alta, dar nu asa s-au desfasurat lucrurile in realitate. In mod justificat sau nu, la noi au fost legate de persoana lui Traian Basescu. Mai mult, toate temele s-au jucat in spatiul preferabilitatii morale, desi, de multe ori, ascundeau interese foarte concrete, unele uriase, altele meschine. Riscul pe care il presupune pentru noi faptul de a atribui unei persoane individuale, cu virtuti si slabiciuni inerente, calitati (i)morale simbolice este relativizarea valorilor societatii romanesti. Ajungem sa credem ca daca nu exista baieti buni si baieti rai, atunci nu se mai poate distinge intre bine si rau, ca daca o persoana vulnerabila din punct de vedere moral sustine un lucru, atunci acel lucru devine automat suspect.
Mai devreme sau mai tarziu, ajungem sa credem ca nu mai exista lucruri pentru care merita luptat nici ca indivizi, nici ca natiune. Romania are nevoie, inainte de un plan anticriza, de claritate morala. Economistii obisnuiesc sa lucreze cu conceptul de "cost de oportunitate". Acesta reprezinta cea mai buna optiune posibila la care am renuntat atunci cand facem o alegere. Daca vom decide ca Traian Basescu este costul de oportunitate pe care trebuie sa il platim pentru a clarifica lucrurile in tara sau daca, pentru mentinerea lui in fruntea statului, merita sa renuntam la stabilitate, predictibilitate si alte lucruri, fara indoiala, valoroase, important e ca trebuie sa alegem. Cea mai rea optiune este sa nu optam.
