12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialDurerile fizice şi emoţionale. Ce semnale ne transmite corpul

Durerile fizice şi emoţionale. Ce semnale ne transmite corpul

Atunci când buna funcţionare a organismului nostru este în pericol, corpul transmite zilnic semnale, însă puţini dintre noi le dăm atenţie şi credem că sunt dureri normale. În opinia specialiştilor, fiecare semnal trimis de diferite părţi ale corpului nostru este extrem de important şi nu se referă doar la neplăcerile fizice, dar şi la anumite stări sufleteşti şi sentimente negative.

De multe ori, stările noastre sufleteşti dezechilibrate pot provoca, în timp, boli psihosomatice. Adică energiile negative produc stări chimice în corp, pe care le vom resimţi la un moment dat şi ca neplăceri fizice. Fiecare parte a corpului – precum gâtul, umerii, braţele, coatele, mâinile, degetele sau spatele (care centre importante ale sistemului nervos) transmite un semnal specific, deoarece este arondat unor stimuli psihologici, susţine psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cele 7 părţi ale corpului care ne trimit sistematic semnale de alarmă

1. Gâtul

Din punct de vedere al psihicului, problemele fiziologice apărute în zona gâtului se constituie într-o metaforă care ne atrage atenția asupra flexibilității de a vedea situațiile, persoanele, soluțiile posibile din mai multe perspective. În opinia psihologului, această capacitate ne ajută să înțelegem care este abordarea cea mai potrivită, atât situației, cât și personalității noastre. Dacă rămânem "fixaţi" asupra unei singure perspective, asupra unui singur punct de vedere, atunci gâtul nostru are de suferit, manifestând dureri, "înțepeniri".

“Manifestările fiziologice interioare de la nivelul gâtului au legătură cu limbajul verbal și nonverbal, cu capacitatea noastră de a spune ce ne doare, de a refuza, de a riposta atunci când suntem abuzați, cu capacitatea de a ne exprima nevoile, de a cere, cu capacitatea de a ne exprima verbal emoțiile si cu creativitatea de a găsi cea mai utilă modalitate de comunicare. Noi comunicăm, atunci când rostim cuvinte, cât și când tăcem, deci nu se pune problema existenței unei stopări a comunicării, ci este vorba despre a menține un echilibru între comunicarea verbală și cea nonverbală (prin care transmitem oricum o parte mult mai mare din mesaj). Dacă în zona capului iau naștere credințele noastre despre sine, despre viață, se conturează visurile noastre, sunt analizate și puse în aplicare deciziile și pașii necesari obiectivelor noastre, gâtul este expresia capacității și deschiderii noastre mentale către a explora mai multe aspecte ale obiectivului nostru, de a comunica cu cei din jur, în vederea înțelegerii tuturor factorilor, de a cere ajutorul atunci cand este necesar”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

2. Umerii

Umerii sunt în stransă legătură cu capacitatea noastră de a purta responsabilitatea dezvoltării și atingerii obiectivelor de viață. Atunci când umerii sunt afectați în vreun fel sau au o postura ”căzută”, arată că ne simțim împovărați de responsabilități, că avem tendința să preluăm și din responsabilitățiile altora sau că, pur și simplu, ne încărcăm singuri cu prea multe sarcini de făcut, afirmă specialistul.

3. Brațele

Braţele au legătură cu capacitatea noastră interioară de a primi sau a îmbrățisa oamenii și situațiile, provocările, schimbările, în sensul de acceptare prin și cu iubire. Totodată brațele simbolizează metaforic ”aripile” noastre, adică ne arată câtă dorință de ”zbor”, respectiv de creștere, de evoluție personală, învățare și schimbare avem, câtă forță, echilibru și libertate interioara simțim și ne acordăm pentru a înainta în viață.

4. Coatele

Coatele reprezintă o parte fiziologică care flexibilizează brațul, deci arată şi flexibilitatea noastră interioară de a schimba în viață, atunci când este necesar, direcțiile, credințele, comportamentele, ‘uneltele’ (resursele interioare și exterioare) pe care le folosim”, crede psihologul.

5. Mâinile

Mâinile vorbesc despre sentimentul nostru de utilitate legat de o situație sau o persoană. Un sentiment de neputință legat de capacitatea de a duce la bun sfârsit ceva anume, de a ajuta, de a susține ceva sau pe cineva, se reflectă în zona mâinilor, prin dureri, tremurat, moleșeală – ”scăpăm lucrurile din maini” și la propriu și la figurat – sau alte aspecte chiar mai grave.

6. Degetele

Degetele ne amintesc de micile detalii cotidiene pe care avem tendința să le trecem cu vederea centrându-ne pe lucrurile mari. Doar că lucrurile mari sunt mai rare și viața este alcătuită din miliarde de momente mici care înseamnă fundația pe care se construiesc cele mari, de aceea este bine să ținem cont de ”lucurile mărunte” si să ne bucurăm de ele, explică specialistul.

7. Spatele

În opinia psihologului, spatele este în legătură cu trecutul, cu a ”căra în spate” greutățile vieții (reale sau interpretate ca fiind greutăți), cu sentimentul de a fi ”atacați pe la spate” și cu nevoile noastre de susținere emoțională și de securitate. “Neplăceri în partea de sus a spatelui ne indică existența unor așteptări exagerate ca alte persoane să ne susțină din punct de vedere afectiv și acumularea unor stări de furie reprimată atunci când aceste așteptări nu ne sunt împlinite. Zona lombară ne vorbeste despre refuzul de a ne detașa emoțional sau faptic de trecut. Partea de jos a spatelui ne arată o frică prezentă sau de viitor legată de insecuritatea financiară și, în general, de tot ce ține de latura materială a vieții”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă