Spuneam intr-un articol precedent ca momentul caderii Zidului berlinez, in urma cu doua decenii, este perceput cu mai putina intensitate in unele foste tari comuniste din Europa decat in cele occidentale. In acelasi an sau in perioada imediat urmatoare prabusirii Zidului, alte evenimente au dobandit o si mai mare importanta pentru oamenii din partea rasariteana a continentului: de exemplu, caderea fostului regim comunist in Romania, apoi inimaginabila disparitie a Uniunii Sovietice. Pentru occidentali, existenta Zidului era simbolul central al razboiului rece. El le reamintea faptul ca problema Germaniei ramasese ca un fel de neincheiere a celui de-al doilea razboi mondial pur si simplu. Inainte chiar sa infranga Germania nazista, aliatii occidentali se aflau in pozitia ambigua de aliati, dar si adversari ai Moscovei rosii. Il acceptasera si chiar il curtasera pe Stalin numai fiindca el putea sa arunce pe front unitati militare infinite, chiar daca prost echipate, care il tineau in sah pe Hitler.
Liderii democratiilor occidentale s-au facut ca uita cu buna stiinta potentialul dictatorial ce se exprima deja in doctrina comunismului de stat pusa in practica de Moscova. Sau poate nici nu stiau cu adevarat cum se traia in fosta Rusie deja terorizata. Insa acest pacat capital a permis imediat dupa terminarea razboiului aparitia imperialismul comunist real, care nu mai era doar fantoma propagandei naziste. Comunismul globalizat a devenit realitate postbelica numai gratie acestei aliante antifasciste cladite pe nesfarsite ambiguitati. Pentru tarile ce s-au trezit in zona de influenta a Moscovei, pacatul capital asumat la Yalta a continuat sa fie mult mai grav decat impartirea ulterioara a Germaniei.
De fapt, inca inainte de caderea Reichului, aliatii occidentali intrasera in competitie ideologica cu Stalin, pe masura ce constatau ca maresalul mustacios nu respecta tratatele si incerca sa-i pacaleasca in toate ocaziile. Este ceea ce, in 1949, se impunea de urgenta pentru Statele Unite, daca ele voiau sa arate ca le intereseaza nu numai infrangerea militara a Germaniei, dar si intoarcerea ei la un regim democratic. Washingtonul forteaza crearea Germaniei Occidentale si lanseaza planul Marshall de reconstructie. In acelasi timp, Moscova infiinteaza propria-i Germanie, RDG, si stabileste nu doar profilul acestui zid, dar si linia de atac a unui front ideologic repede extins pe alte continente. Administratia americana realizeaza pentru prima data cu ce partener veninos se aliase impotriva nazismului.
Ea, care se codise atat de mult sa intre in acest al doilea conflict mondial si se putea mandri ca devenise prima putere mondiala dupa ce-l castigase, se vedea antrenata intr-un razboi ideologic pe care "pragmatismul" american nici nu stia de ce toarta sa-l apuce. De aici rezulta si o oarecare nepasare ulterioara a echipelor de la Washington fata de ceea ce se petrecea cu adevarat dincolo de Cortina de Fier. Se intervenise in forta, e drept, pentru spargerea blocadei economice impuse de sovietici Berlinului. Nu era urgent sau nu se stia la Washington cum s-ar putea interveni si mai in adancime, dincolo de acea cortina, pentru restabilirea democratiei. Iar prin Romania si prin alte parti oamenii au continuat sa scruteze cu gaturile intepenite cerul, doar-doar vor zari avioanele democratiei.
Pentru romani, problema Berlinului parea doar un aspect secundar al acelui pacat ideologic si umanistic de la origine: targul sferelor de influenta de la Yalta. Se stia despre berlinezii rasariteni ca inghit mult mai disciplinat decat alte popoare portia indigesta de marxism-leninism. Dar se stia ca traiesc intr-o relativa opulenta fata de restul lumii comuniste, la cald, ba chiar cu Trabantul in fata scarii. Cat de atotprezenta a fost in viata lor de zi cu zi faimoasa STASI am aflat abia ulterior. Dar RGD-istii nu erau de plans, ba se stia ca unii venisera in partea rasariteana chiar dupa inaltarea zidului. Chiar si cei trimisi prin lagarele sovietice se intorsesera. In vreme ce deplasatii in masa din Modova, Ucraina sau din tarile baltice spre tinuturile siberiene nu si-au revazut decenii la rand familiile si locurile natale. Daca s-au mai intors.
Sigur, suferintele nu sunt comparabile si nu duce la nimc competitia victimizarilor. Dar daca prabusirea Zidului berlinez si reunificarea Germaniei sunt considerate in Occident actul istoric major cu care se incheie mileniul trecut, pentru restul lumii comuniste miracolul este chiar disparitia comunismului. Insa unii nici acum nu cred ca el s-ar fi dus cu totul. In Rusia se spune, mai nou, ca Stalin a fost o mare personalitate "rationala"; iar Kremlinul incepe sa umble prin fisele istoricilor care imping curiozitatea lor stiintifica prea departe. Amesteca Rusia un nou mortar? Pregateste ea noi betoane?
