14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDupă dezastru, e vremea să reconstruim: România are nevoie de o nouă...

După dezastru, e vremea să reconstruim: România are nevoie de o nouă dreaptă | OPINIE

Eu sunt un om optimist: după o nenorocire, cred că trebuie să te ridici în picioare, să vezi unde ai greşit şi să cauţi noi perspective.

Aşa că, după ce ţara a fost invadată de Dragnea, eu susțin că avem în sfârșit uriaşa oportunitate de a ne desprinde de foştii uselişti şi de a reconstrui dreapta. O dreaptă conservatoare, cu valori creştine, dornică să dezvolte economia privată şi – cel mai important – care să fie condusă de oameni fără pată.

 

O dreaptă capabilă să oprească ocuparea, în 2019, a ultimei redute – Palatul Cotroceni – de către PSD şi care, în 2020, să vină cu un program economic care să aducă românilor o bunăstare durabilă, nu pomeni pe care le vor plăti ulterior, cu dobândă mare.

Dacă PNL ar fi obţinut cu cinci sau șase procente mai mult, tot PSD făcea guvernul, împreună cu ALDE şi eventual UDMR. Însă falşii liberali ai doamnei Gorghiu – în realitate nişte excrescenţe ale PCR/ FSN/ PSD –ar fi continuat să căpuşeze electoratul de dreapta şi să vândă falsa iluzie că reprezintă o alternativă la social-democraţii lui Dragnea.

 

Rezultatul penibil obţinut de PNL – dezastruos este un cuvânt prea blând – îi obligă să facă un pas în spate, deocamdată. Recunosc cu toată onestitatea: aproape că mă bucur când văd cum mai nimeni din conducerea PNL nu vrea să-şi asume eşecul din alegeri, iar liderii săi au început deja culpabilizarea bietului premier Dacian Cioloș. Principalul vinovat, preşedintele Klaus Iohannis, nu are nimic să-și reproșeze: vă invit să citiţi non-răspunsul oferit ziariştilor, atunci când a fost întrebat dacă îşi asumă vreo responsabilitate.

În 2014, domnia sa, în înţelepciunea sa suverană, a impus-o pe doamna Gorghiu în fruntea PNL, deşi nenumăraţi oameni de bună credinţă l-au avertizat că dânsa nu are anvergura necesară pentru a conduce o asociaţie de bloc, darmite al doilea partid al României. Talentul preşedintelui Iohannis de a promova mediocrităţi lunecoase, fără nicio priză la alegători, s-a văzut şi-n 2016, când l-a susţinut pe Cristian Buşoi pentru a candida la Primăria Capitalei.

 

Eu însă nu vreau să privesc în urmă cu mânie. Ce sper este să avem puterea să reconstruim dreapta, de la firul ierbii, fără vechi politicieni compromiși, specializați în tactici de supraviețuire. USR ne-a  oferit un exemplu decent, dar aceasta este o formaţiune de stânga. Va fi o chestiune de timp până când cele câteva nuclee de dreapta din USR vor fi epurate sau marginalizate. Nu uitați reacția brutală împotriva lui Clotilde Armand, atunci când a susținut că referendumul solicitat de Coaliția pentru Familie trebuie organizat, pentru că așa este democratic. Proprii ei tovarăși de partid au linșat-o, în cel mai pur stil stalinist.

De altfel, eu cred că tocmai acest referendum trebuie să fie elementul de la care să pornească renaşterea noii drepte.

 

Prea ne-am ferit să spunem cu voce tare ce credem și am lăsat-o pe doamna Firea și pe cripto-comuniștii lui Ion Iliescu să ne fure valorile tradiționale, cu rădăcini în credinţa creştină. Nişte farisei!

Oamenii de dreapta din România trebuie să susțină organizarea cât mai grabnică a acestui referendum și să se bată pentru respectarea deciziei, dacă poporul va vota pentru. Dacă poporul va spune „Nu”, vom şti să respectăm şi acest rezultat! Însă sub nici o formă nu trebuie să permitem ca voința poporului să fie ignorată, așa cum s-a întâmplat cu referendumul din 2009.

 

Sigur că stânga va reacționa extrem de agresiv și ne va lipi etichete jignitoare. Eu vă spun că nu mă tem de acest asalt mediatic! De un astfel de linşaj au avut parte şi Donald Trump și suporterii săi, aici în Statele Unite. Majoritatea poporului american a tăcut în fața acestei agresiuni, dar s-a dus să voteze… Sunt convins că și în România se va întâmpla la fel: acest referendum va fi aprobat, iar alegătorii îi vor ține minte și pe cei care i s-au opus, și pe cei care au avut curaj.

 

Și, fiindcă vorbim despre curajul de a susține valorile și principiile în care credem, vă mai propun un element de relansare a dreptei: reforma în sănătate, prin reducerea rolului statului. Este momentul să nu ne mai temem de clica din jurul lui Raed Arafat și a celorlați moguli din sănătate, sprijiniți de o presă coruptă, alimentată cu banii pacienților.

De ani întregi se discută în șoaptă despre necesitatea de a sparge monopolul CNAS, dar nici un politician îmbătrânit în rele nu are curaj să se confrunte cu această mafie. Liberalii de tip Buşoi şi Nicolăescu sunt ei înşişi nişte profitori ai sistemului criminal. O nouă formaţiune de dreapta trebuie să scoată statul din sistemul de sănătate, avem această datorie faţă de pacienţii care riscă să moară cu zile.

 

Am creionat, la cald, după aceste alegeri, câteva idei care ne pot pune la aceeaşi masă, dragi prieteni. Eu cred cu toată convingerea că un proiect de dreapta poate uni poporul român şi-i va aduce prosperitatea pe care o merită.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă