25.9 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialDuminică, alegeri în Spania sub spectrul Brexit

Duminică, alegeri în Spania sub spectrul Brexit

Spaniolii se întorc la urne după 6 luni de la ultimele alegeri parlamentare. Partidele au fost incapabile să ajungă la un consens până acum, iar ţara a fost guvernată cu puteri limitate de cabinetul Rajoy, informează Ştirile TVR.

Rezultatul Brexitului a acaparat scena politică, iar ultimele mesaje au avut legătură cu poziţia Spaniei în Europa.
 
Sondajele îi plasează pe conservatorul Mariano Rajoy şi Partidul Popular în fruntea preferinţelor electoratului. 
 
Actualul premier şi-a încheiat campania făcând un apel pentru stabilitate şi guvernare puternică, mai ales acum, după succesul Brexitului. 
 
Noua alianţa Uniţi Putem, dintre partidul anti-austeritate Podemos şi Stânga Unită, va fi principalul adversar al Partidului Popular, în timp ce socialiştii ar putea ajunge pe a treia poziţie în Parlament. 
 
Pablo Iglesias, liderul Podemos: Ţara este un steag! Toate steagurile sunt binevenite, dar ţara înseamnă spitale, şcoli, asistenţă socială şi un stat nu îşi abandonează cetăţenii. 
 
Cel de-al patrulea partid care va avea multe de spus în viitorul Parlament este Ciudadanos. Formaţiunea liberală pare să fie mai aproape de o alianţă de dreapta cu popularii spanioli, dar liderul Albert Rivera ar fi dispus să susţină şi un guvern socialist, mai ales dacă acest lucru ar permite în cele din urmă deblocarea situaţiei politice din Spania. 
 
Ca să voteze pentru a doua oară în ultimele 6 luni, spaniolii vor cheltui 130 de milioane de euro. Dintre cei 36,5 milioane de alegători, 200 de mii sunt tineri care tocmai au împlinit 18 ani.
Cele mai citite

Roberto Mancini revine cu un obiectiv clar! Selecționerul promite un nou trofeu pentru Italia

Roberto Mancini a vorbit despre revenirea pe banca naționalei Italiei și și-a prezentat obiectivele pentru noul mandat.Roberto Mancini a susținut miercuri, la Roma, prima...

Panică pe burse: giganții semiconductorilor au pierdut peste 1.300 de miliarde de dolari în doar câteva zile

Investitorii și-au redus expunerea pe sector, pe fondul temerilor că investițiile uriașe în inteligența artificială ar putea să nu genereze randamentele anticipateCompaniile din industria...

Diana Buzoianu: Scăderea debitului Dunării era anticipată, iar România traversează unul dintre cele mai grave episoade de secetă

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că scăderea accentuată a debitului Dunării era cunoscută de câteva săptămâni, pe baza avertismentelor INHGA. Aceasta a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă