4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialDublu atentat în Liban, revendicat de Statul Islamic

Dublu atentat în Liban, revendicat de Statul Islamic

UPDATE 23.20: Aproximativ 43 de persoane au fost ucise, iar alte 240 au fost rănite în atentatul de joi, din Beirut, informează site-ul agenței Reuters.

Aproximativ 37 de persoane au fost ucise, iar alte 181 au fost rănite, după ce joi au avut loc două atentate, într-o tabără de refugiaţi a mişcării Hezbollah din Beirut, informează surse din cadru Crucii Roșii, citate de Mediafax.

 Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat dublul atentat comis joi la periferia Beirutului, precizează Reuters.

Citește și: Rămăşiţele unei părţi dintre victimele accidentului aviatic din Egipt, aduse în Rusia

Exploziile au avut loc la periferia oraşului libanez Beirut,  în faţa taberei de refugiaţi Burj el-Barajneh, din zona Ain el Sikkeh. Această regiune a orașului se află sub controlul influentei mişcări şiite Hezbollah, susţinută de Iran şi implicată în conflictul sirian de partea regimului Bashar al-Assad.

 

 

 

Cele mai citite

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă