Pe 4 septembrie, Leonard Cohen revine in Bucuresti, de data asta pe Stadionul Tineretului. Nu mai e ziua lui, dar cu siguranta va fi ziua noastra. Acum un an a concertat in bucuresti, langa Arcul de Triumf, chiar de ziua lui. Implinea 74 de ani in fata a 10.000 de oameni.
Nu eram nascuta cand ti-a aparut primul album, "Songs of Leonard Cohen". Asta se intampla in 1967, an in care te-ai mutat din Canada in Statele Unite pentru a-ti transforma in realitate dorinta de a face muzica. Situatia nu era extraordinara acolo, in 1967 razboiul din Vietnam inca era in plina desfasurare, iar America era dominata de revolte si marsuri anti-razboi. Si de muzica. Oh, the Music! Ai debutat in acelasi an cu The Doors, Pink Floyd si Jimi Hendrix. Ei nu mai sunt acum, tu da. Ai fost catalogat drept un cantaret de folk, alaturi de Bob Dylan si Joan Baez, nume deloc rele cu care sa fii comparat. Insa muzica ta nu a fost niciodata afiliata politic, nu ai luat parte la marsurile de protest din anii ’60, nu ai fost hippie cand toata lumea era hippie. Tu nu esti un cantaret de folk. Esti un cantaret al dragostei, intotdeauna ai fost. Tu insuti ti-ai descris stilul drept un fel de "blues european", cu influente de jazz, cabaret si country. Muzica ta se poate canta pe o scena mare, cu sute de mii de oameni fredonand-o, sau intr-o camera in penumbra, cu un singur om care te asculta. Sau te citeste, pentru ca esti si poet, asa ai inceput in Canada ta natala, scriind poezii in timp ce erai student. Ti-au aparut doua volume acolo, "Let Us Compare Mythologies" si "The Spice-Box of Earth". Apoi, inainte sa te muti in America, inainte sa scoti primul tau album, te-ai dus in insula Hydra, in Grecia, si ai scris de acolo poezii si doua romane. Intr-un fel, insa, nu te-ai oprit niciodata din a scrie poezii: toate cantecele tale sunt scrise de tine, muzica si versuri, si sunt poezie curata. Deci esti un cantaret poet care canta despre dragoste. Si ce mai esti tu, Leonard?
"Like a bird on the wire…
…I have tried in my way to be free", incepi sa canti pe cel de-al doilea album, "Songs from a Room", aparut in 1969, anul aselenizarii, anul Vietnam, anul Woodstock (la care tu n-ai participat). Si ai fost si esti un om liber, Leonard, liber sa-ti canti dragostea si pasiunea si demonii. Liber sa nu zici da sau nu vreunei politici si sa nu-ti pese ca in jurul tau toata lumea si-a ales deja o tabara. Esti liber sa fii tu, Leonard Cohen, un evreu polonez care ai crescut crezand ca te tragi dintr-un profet, tu, Leonard Cohen, un cantaret obscur de care toata lumea radea pentru ca le cantai despre dragostea ta pentru femei cand ei vroiau cantece despre pace si dragoste universala, cantece care ar fi putut sa schimbe brusc cursul lumii. Dar muzica ta nu e asa, nu intra tropaind cu bocancii pe scena, ea se asculta in genunchi, ca o rugaciune sau din picioare langa scena, ca o binecuvantare. Dar cei de acum 40 de ani nu au inteles asta si nu te-au vazut. Albumele tale s-au vandut cel mai bine peste ocean, in Marea Britanie si Franta, unde, daca era sa aiba un singur album, o fata l-ar fi avut cu siguranta pe al tau, i-ai spus odata unui jurnalist. Insa aproape de casa erai invizibil, poate de aia te-ai si mutat permanent: Grecia, New York, Tennessee, Mexic, Montreal, intotdeauna inapoi in Montreal. In America si Canada ei asteptau un nou Bob, iar tu erai Leonard. Acum, dupa 40 de ani, ce n-am da pentru inca un Leonard?
"Field Commander Cohen"…
…ai incercat sa stai drept cand toata lumea vroia sa te apleci. Le-ai facut pe toate: in ’50 te-au gasit scriind, in ’60 cantand, in ’70 te-au uitat (desi ai scos cinci albume in timpul asta), iar in ’80 te-au amintit din nou. Dintre povestile din cantecele tale, una in special le-a ramas in minte, despre o pelerina albastra si o femeie pierduta ("Famous Blue Raincoat"). Albumul tau "I’m Your Man" le-a placut americanilor, care probabil ca s-au simtit flatati cand i-ai inclus direct intr-un cantec ("First We Take Manhattan"). Anii treceau si, in vreme ce publicul isi dadea seama ce pierduse in tot timpul asta, tu incercai de toate: droguri, vin (de care n-ai putut sa te desparti, nu?), consum alimentat de vesnicele tale depresii si de tristete, starea ta interioara si sursa tuturor versurilor tale. La sfarsit, singura solutie care ti-a ramas a fost izolarea si multi te-au privit batjocoritor atunci cand, dupa ce ti-ai incheiat turneul din 1994, ai plecat in California, la Mt. Baldy Zen Centre, care, exact cum ii spune numele, e un centru de meditatie Zen, coordonat de preoti budisti, iar tu, Leonard, tu, evreul polonez, te-ai dus printre ei. Dar stiai ce faci. Ai stat acolo cinci ani, din 1994 pana in 1999, iar in 1996 ai fost hirotonisit preot budist, luand numele "Jikan", adica "tacere". Un nume mai potrivit pentru tine nici nu se putea: cand incepi sa canti, toata lumea tace si asta e o prima forma de tacere; in mod paradoxal si cantecele tale sunt despre tacere, despre tacerea dintre indivizi.
"Dance Me to the End of Love"…
…e o melodie pe care ne-ai daruit-o in anii ’80, dar care ar putea la fel de bine reprezenta laitmotivul carierei tale, cu, despre si din dragoste. Cand te-ai inchis la Mt. Baldy lumea te-a crezut terminat. Cand ai iesit de acolo, ai adus cu tine noi cantece, despre tacere, tristete, singuratate. De fapt, toate despre dragoste. Tot timpul, dragostea. Si la inceput cand o cantai pe Janis Joplin in "Chelsea Hotel", sau pe Suzanne, sau pe Marianne, sau pe Nancy, si acum, cand au fost inlocuite cu alte nume, alte femei, alte povesti. Nu te-ai insurat niciodata, dar te-ai indragostit de nenumarate ori. Nu se poate altfel, nimeni nu vorbeste sau canta dragostea asa cum o faci tu fara sa fi iubit repetat. Si nimeni nu iubeste femeile asa cum le iubesti tu, nimeni nu stie cum. "Because of a few songs, women have been especially kind to my old age", spui intr-un cantec. Insa Leonard, nu vezi, sunt mult mai mult decat niste cantece oarecare. Sunt dovada iubirii tale.
"Closing time"
In 2008, dupa 15 ani de la un concert live, ai inceput un turneu mondial, care te-a adus si in Bucuresti. Acum, la doar un an diferenta, revii sa canti din nou, in Piata Constitutiei. Sper sa fie bine, sper sa stim sa te primim asa cum meriti, cu capul plecat si inima deschisa. Acum ani si ani de zile, cand eu nu eram inca nascuta, ai ajuns in New York, pregatit sa canti, si aveai 32 de ani. "Esti cam batran pentru meseria asta", ti s-a zis atunci. Dar acum? Acum cand, la fel, vii pregatit sa canti, in Bucuresti de data asta, si cand in curand vei implini 75 de ani, ce sa-ti spunem? "Sing anoher song, boys" ar fi potrivit.
