24 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialDosarul Voicu: Căşuneanu i-a dat 200.000 de euro

Dosarul Voicu: Căşuneanu i-a dat 200.000 de euro

Zi plină ieri la DNA, unde procurorii anti-corupţie au primit încă de dimineaţă avizul pentru a cere arestarea social-democratului Cătălin Voicu (acuzat de trafic de influenţă şi fals), după ce miercuri Senatul a avizat cererea formulată de anchetatori în acest sens. Tot ieri, au avut loc şi audierile a două nume grele care apar în interceptările DNA, este vorba de omul de afaceri băcăuan Costel Căşuneanu şi generalul (r) SIE Adrian Isac.

Prezenţa lui Căşuneanu a fost şi cea mai aşteptată, întrucât, până la acea oră, nu făcuse declaraţii pe tema acuzaţiei care i se aduce, cumpărare de influenţă pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nici ieri omul de afaceri băcăuan nu a oferit lămuriri în faţa procurorilor. Totuşi, surpriza a apărut după audieri. Costel Căşuneanu a recunoscut în faţa ziariştilor că i-a dat 200.000 euro lui Cătălin Voicu, dar nu pentru intervenţii la ICCJ, ci ca împrumut. „Tre-buia să mi-i dea în decembrie, dar nu a mai putut întrucât a fost luat de DNA.

Dacă nu-i voi recupera, îl voi da în judecată”, a declarat Căşuneanu. Afirmaţiile omului de afaceri l-au nemulţumit vizibil pe avocatul acestuia, profesorul Gheorghiţă Mateuţ, care a încercat din răsputeri să îl determine să pună punct discuţiilor cu presa. Sursele RL susţin că motivele lui Mateuţ au legătură cu faptul că clientul său nu a făcut până acum nici o declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie. Or, cele spuse ziariştilor i-ar putea afecta lui Căşuneanu strategia de apărare. În cazul în care omul de afaceri ar susţine contrariul la audierile viitoare, anchetatorii s-ar putea folosi de cele recunoscute public pentru a pune la îndoială sin-ceritatea lui Costel Căşuneanu.

 

Generalul Isac: „DNA a făcut unele erori în stenograme”

În aceeaşi zi cu Căşuneanu s-a prezentat la audieri şi generalul (r) SIE Adrian Isac, consilier al omului de afaceri Marius Locic. Isac a recunoscut că a participat la o discuţie care a avut loc între Marius Locic şi Cătălin Voicu, discuţie care nu ar fi implicat traficul de influenţă.

Ofiţerul de informaţii a mai afirmat ieri că în stenogramele unor interceptări apărute în presă există unele erori  care „vor fi corectate de DNA”. Potrivit acestuia, respectivele erori ar consta în  faptul că unele replici nu aparţin persoanelor despre care se spune în stenograme. Isac este martor în dosarul în care Locic este învinuit de cumpărare de influenţă, întrucât a participat la unele discuţii dintre cel pe care îl consiliază şi senatorul PSD Cătălin Voicu, care ar fi încercat să intervină la Poliţia Capitalei pentru a muşamaliza un dosar penal deschis împotriva lui Locic.

Tot ca martor, procurorii DNA l-au mai audiat săptămâna aceasta şi pe chestorul de poliţie în rezervă Constantin Matei. Numele acestuia apare în stenogramele DNA ca participant la întâlnirile organizate de Cătălin Voicu la restaurantul Select.

Cele mai citite

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...

Wizz Air retrage mai multe curse din România

Compania aeriană low-cost Wizz Air îşi ajustează programul de zboruri din România şi va renunţa la mai multe rute operate de pe aeroporturile locale,...

Oana Țoiu anunță că România își apără spațiul aerian după doborârea a două drone în 48 de ore

Ministra interimara a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat sâmbătă că România își apără ferm spațiul aerian național și va împărtăși concluziile anchetelor privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă