13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialDosarul Rompetrol: Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la CAB

Dosarul Rompetrol: Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la CAB

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a fost audiat, marţi, ca martor, la Curtea de Apel (CAB) Bucureşti, în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de spălare de bani şi delapidare, informează Mediafax.

Audierea lui Georgescu în acest dosar a fost necesară pentru că acesta, între 1992 şi 1996, a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor, fiind unul dintre semnatarii Hotărârii de Guvern 157/1993 privind transferarea obligaţiilor şi drepturilor ce revin părţii române din Acordul de explorare şi îmbogăţire a producţiei în perimetrul NC – 115 Libia.

Citește și: Dinu Patriciu, achitat în dosarul Rompetrol: Eu m-am ştiut dintotdeauna NEVINOVAT. Vom fi achitaţi toţi

"Au fost două acte normative. Primul este HG 157/1993, semnat în aprilie 1993, iar cel de-al doilea a fost un amendament adus acestei hotărâri de Guvern, semnat în ianuarie 1995. Cele două acte normative stabileau că sumele încasate de partea română, pe relaţia Libia, prin explorarea şi exploatarea de petrol merge la bugetul de stat. Eu am avizat doar hotărârea de Guvern, pentru că la momentul semnării amendamentului nu eram în ţară", a spus Florin Georgescu, în faţa instanţei.

Procurorii susţin că, după ce a intrat în vigoare această HG, preşedintele Rompetrol, Dinu Patriciu, ar fi câştigat mai multe milioane de dolari de pe urma unui contract care a fost încheiat între România şi Libia.

Următorul termen al acestui dosar este 27 mai.

Citește și: Dosarul Rompetrol ajunge la Înalta Curte

Dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare şi spălare de bani, a fost trimis spre soluţionare, în 24 octombrie 2013, la instanţa supremă, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti şi-au declinat competenţa în acest caz.

Decizia a fost luată după ce CAB s-a autosesizat în legătură cu competenţa judecării apelului în dosarul Rompetrol, având în vedere că Sorin Roşca Stănescu, unul dintre inculpaţii din dosar, este senator.

Ulterior, în 10 ianuarie, dosarul a fost trimis înapoi la Curtea de Apel Bucureşti pentru ca judecătorii de la această instanţă să dea un verdict în acest caz.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

Cele mai citite

Kosovo are dificultăți în aderarea la Consiliul Europei

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă,...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă