Medicul psihiatru din Giurgiu ลi administratorul unei farmacii din Mฤgurele, judeลฃul Ilfov, reลฃinuลฃi pentru cฤ ar fi obลฃinut fraudulos decontarea unor reลฃete fictive sau falsificate vor fi cercetaลฃi în libertate, având interdicลฃie de a pฤrฤsi localitฤลฃile de domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit reprezentanลฃilor IPJ Giurgiu, magistraลฃii Judecฤtoriei Giurgiu au respins propunerea procurorilor de arestare preventivฤ pentru 29 de zile a medicului psihiatru Silviu Dan ลtefฤnescu (56 de ani) ลi a administratorului unei farmacii, Cristian Stroe (37 de ani), luând decizia interdicลฃiei de a nu pฤrฤsi localitฤลฃile de domiciliu, respectiv municipiul Giurgiu ลi oraลul Mฤgurele, din judeลฃul Ilfov, pe o perioadฤ de 30 zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform anchetatorilor, cei doi vor fi cercetaลฃi în stare de libertate pentru înselฤciune, uz de fals ลi fals în înscrisuri sub semnฤturฤ privatฤ, în cazul administrtorului, ลi respectiv complicitate la înselฤciune ลi fals material în înscrisuri oficiale, în cazul medicului psihiatru, paguba provocatฤ Fondului Naลฃional Unic al Asigurฤrilor Sociale de Sฤnฤtate de cฤtre cei doi fiind de aproape 125.000 de lei.
La ora transmiterii acestei ลtiri, cei doi suspecลฃi au pฤrฤsit arestul IPJ Giurgiu, procurorii formulând recurs la decizia judecฤtorilor.
Potrivit IPJ Giurgiu, joi dimineaลฃฤ a fost fฤcutฤ o percheziลฃie în oraลul Mฤgurele, judeลฃul Ilfov, la locuinลฃa administratorului unei farmacii, iar în urma acesteia au fost ridicate mai multe înscrisuri ลi tehnicฤ IT.
Conform sursei citate, poliลฃiลtii au stabilit cฤ, în perioada 2011-iunie 2012, administratorul farmaciei a indus în eroare Casa de Asigurฤri de Sฤnฤtate Giurgiu privind eliberarea medicamentelor compensate cฤtre pacienลฃii asiguraลฃi, prezentând prin intermediul angajaลฃilor celor douฤ puncte de lucru ale farmaciei din municipiul Giurgiu decontฤri lunare având la bazฤ reลฃete falsificate de medicul ล.D. ลi de asistentele de la cabinetul medical individual al acestuia.
Prin aceastฤ metodฤ, cei doi au obลฃinut fraudulos decontarea contravalorii medicamentelor menลฃionate în reลฃete, care în realitate nu au fost eliberate persoanelor asigurate, provocând Fondului Naลฃional Unic al Asigurฤrilor Sociale de Sฤnฤtate un prejudiciu de 124.102,05 lei ลi obลฃinând aprobarea pentru decontarea a încฤ 121.780,10 de lei, sumฤ care nu a fost încฤ plฤtitฤ.
Atât administratorul farmaciei, cât ลi medicul psihiatru din Giurgiu au fost reลฃinuลฃi de poliลฃiลti pentru 24 de ore, pentru înลelฤciune, uz de fals ลi fals în înscrisuri sub semnฤturฤ privatฤ, respectiv complicitate la aceste infracลฃiuni, iar în cursul zilei de joi au fost duลi la Parchetul de pe lângฤ Judecฤtoria Giurgiu, cu propunere de arestare preventivฤ, magistraลฃii luând decizia cercetฤrii lor în stare de libertate.