19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDosar ANRP 4: Ioan Oltean, sub control judiciar

Dosar ANRP 4: Ioan Oltean, sub control judiciar

Deputatul liberal Ioan Oltean a fost plasat sub control judiciar, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care este acuzat că a intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru, de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, scrie Mediafax. 

Decizia poate fi contestată la aceeași instanță.

Deputaţii au aprobat, miercuri, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PNL Ioan Oltean, acuzat de corupţie în dosarul despăgubirilor ANRP.

Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP. Oltean ar fi intervenit la fosta șefă a ANRP Crinuța Dumitrean, astfel că Rotaru a obținut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuța Dumitrean, care era președintele instituției, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila și Cătălin Teodorescu.

Mihai Rotaru, Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Sergiu Negurici au fost arestați de instanța supremă pe 28 noiembrie și puși joi în libertate după ce ICCJ le-a admis contestațiile.

Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, stabilită la 1 milion de lei, după ce Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL. Măsura i-a fost comunicată joi deputatului.

Marko Attila, fost deputat UDMR, este dat în urmărire internațională, într-un alt dosar, din luna mai.

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă