14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialDorin Cioabă: Traian Băsescu a sunat să se intereseze de starea tatălui...

Dorin Cioabă: Traian Băsescu a sunat să se intereseze de starea tatălui meu

Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, a declarat, sâmbătă, că preşedintele Traian Băsescu a telefonat de mai multe ori, ultima oară în cursul zilei de vineri, pentru a se interesa cu privire la starea de sănătate a autointitulatului rege al romilor, informează Mediafax.

Întrebat dacă şeful statului s-a interesat despre starea de sănătate a lui Florin Cioabă, fiul acestuia a spus că Băsescu a sunat de mai multe ori, ultima oară în cursul zilei de ieri (vineri – n.r.), potrivit RTV.

Tot Dorin Cioabă a spus că la spitalul din Antalya unde este internat tatăl său a fost adusă aparatură medicală închiriată, necesară pentru acesta. Fiul lui Florin Cioabă nu a dorit să spună cât a plătit familia pentru închirierea aparaturii, dar a precizat că, faţă de România, costurile din Turcia sunt incomparabil mai mari.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a ieşit din comă, este în stare stabilă şi se reface după intervenţia prin care i-a fost montat un dispozitiv de asistare circulatorie, potrivit fiului acestuia, Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă a mai spus, sâmbătă, că tatăl său se simte “mai bine” după intervenţia făcută vineri, care a fost una “salvatoare”.

Cele mai citite

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...
Ultima oră
Pe aceeași temă