Într-o ultimă încercare de a atrage electoratul de partea sa, Donald Trump a declarant, marţi, că planul contracandidatei sale în cursa pentru Biroul Oval ar putea conduce la declanşarea celui de-Al Treilea Război Mondial din cauza potențialului de conflict cu forțele armate ale Rusiei, putere nucleară, transmite Agerpres.
Trump a declarant că înfrângerea grupării Stat Islamic (ISIS) este un scop essenţial pentru politica externă, având o importanţă mai mare decât a-l convinge pe președintele sirian Bashar al-Assad să plece de la putere, minimalizând acest obiectiv de lungă durată al politicii externe americane.
În cadrul aceleiaşi discuţii, republicanul a afirmat că are îndoieli în legătură cu modul în care candidate democrată, Hillary Clinton, ar negocia cu președintele rus Vladimir Putin după ce l-a demonizat. El a deplâns de asemenea lipsa unității republicanilor în privința candidaturii sale și a spus că ar câștiga fără probleme alegerile dacă liderii partidului l-ar susține.
„Dacă am avea unitate în cadrul partidului, nu am avea cum să pierdem aceste alegeri în fața lui Hillary Clinton. Ce ar trebui să facem este să ne concentrăm pe ISIS. Nu ar trebui să ne concentrăm pe Siria. Vom ajunge la Al Treilea Război Mondial din cauza Siriei dacă o ascultăm pe Hillary Clinton. Nu mai luptăm cu Siria. Luptăm cu Siria, Rusia și Iran, ne-am înțeles? Rusia este o țară nucleară, una ale cărei arme nucleare sunt funcționale, spre deosebire de alte țări care doar vorbesc”, a afirmat Trump.