4 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecialDomnule președinte, nu mutați maidanul de la Kiev la București! | OPINIE

Domnule președinte, nu mutați maidanul de la Kiev la București! | OPINIE

Cred că cineva nu știe să piardă. Nu am party-pris pentru nici o forță politică din țară sau de aiurea, dar cred că nu este admisibil să pui miză România pentru a contracara niște acțiuni care par a fi venite din partea unor ”penali”!

Cui folosesc aceste acţiuni demne de maidanul de la Kiev, petrecute în Piața Victoriei în aceste zile, într-o ţară care până mai ieri părea foarte sigură?

Bătăi de stradă cu oameni extrem de furioși pe guvernanți, pe viață, pe toată lumea, protestatari care nu aveau nici un fel de orizont, decât ura neaoșă față de Dragnea și ai lui. Sunt sigur că aceste acțiuni de maidan nu folosesc deloc aliaților noștri strategici, Franța, Polonia, Marea Britanie sau Statele Unite.

Dar sigur folosesc unui individ care vrea maidan și la București după modelul Kiev. Se numește Vladimir Putin și, când scriu aceste rânduri, stă bot în bot cu prietenul său Victor Orban la Budapesta. Și taman acum, când la București românii se bat cu românii. Europa privește consternată la o țară lovită de proteste violente și inutile, România, o țară ce era până acum cea mai sigură din Europa de Est.

Nu cred că domnul președinte Iohannis a realizat ce a făcut când a îndemnat la lupta cea mare împotriva PSD. ”Dacă nu sunteți ascultați, atunci protestați, că nu are cine”, a spus domnia sa și către studenți, și către dăscălime. A mers mai departe și a spus că ar fi bine dacă s-ar revolta și oamenii simpli împotriva noii guvernări. A făcut chiar un tur de forță al instituțiilor judiciare pentru a convinge electoratul că el este jupânul în România.

Nici măcar Băsescu, cu toată charisma sa, nu a incitat la revoltă. Acesta a ieșit cu torța libertății în mână. Dar ciracii domnului Iohannis, la 45 de zile de la alegerile parlamentare, cer … alegeri anticipate! Păi n-ar fi bine dacă am face alegeri parlamentare la fiecare trei luni? Poate atunci ar fi mulțumiți și manifestanții-politicieni cu bebeluși în brațe, zic!

Distinși politicieni aflați vremelnic la putere, nu realizați că atâta timp cât ne măcelărim între noi, se poate alege praful de România de astăzi? Nu puteți înțelege că orice zi de cockteiluri Molotov aruncate spre jandarmi nu fac altceva decât să alimenteze o imagine a unei țări devastate de proteste și de scandaluri? Am muncit din greu zeci de ani să ne facem o imagine de țară civilizată și acum ne aruncăm în hău?!

Deja presa internațională  a început să ne catalogheze ca o țară cu probleme, urmează a ne numi ”țară nesigură”! Și dacă după aceste evenimente niște băieți de la Jobbik, proveniți din Har-Cov, vor voi să se autointituleze independenți față de România, ce facem? Cum gestionăm problema? Are clasa politică românească un plan de contracarare a ieșirilor iredentiste?

Îl chemăm pe domnul Iohannis să facă liniște? Ori să zică: ”Dacă nu vă revoltați voi, atunci cine?” Că n-am auzit ca dânsul să spună că aruncatul cu sticle incendiare în sediul guvernului e faptă reprobabilă, nu mai vorbim că ar fi penală?!

Domnule Klaus Iohannis, președinte  al tuturor românilor, vă rog să ne asigurați pe noi muritorii de rând, unii v-au și votat, că nu vreți război între români, că nu vreți un nou maidan de tip Kiev la București. Și că, așa cum ați jurat la investire cu mâna pe Constituția României, vreți să apărați ”unitatea și  integritatea teritorială a României”.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cele mai citite

Lupte grele se dau în estul Ucrainei, la Avdiivka

Lupte grele se dau în estul Ucrainei, anunță ucrainenii. Aceștia spun că rușii încearcă să ocupe orașul Avdiivka și avansează din toate părțile, a...

Îngrijorări tot mai mari legate de Papa Francisc care nu mai merge la COP28 privind clima de la Dubai

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a...

Judecătorii CCR au dispus că anularea pensiilor parlamentarilor nu se aplică celor cu cel puțin un mandat complet înainte de intrarea în vigoare a...

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis, marți, cu unanimitate de voturi, că anularea pensiilor parlamentarilor nu se aplică celor cu cel puțin...
Ultima oră
Pe aceeași temă