21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi români, implicaţi într-un accident cumplit în Malaezia

Doi români, implicaţi într-un accident cumplit în Malaezia

Un marinar român a murit şi un altul a fost grav rănit, în urma unui accident rutier produs, marţi, într-un port din Malaezia, ei fiind loviți de o mașină de transport marfă, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Liber al Navigatorilor, marţi, Andrei P. (37 de ani), comandantul navei Balsa, sub pavilion Marshall Islands, și Cosmin A. (34 de ani), ofițer mecanic 1 pe aceeași navă, reveneau pe vas, când au fost loviți de o mașină de transport marfă în interiorul portului Penang din Malaezia.

În urma accidentului, comandantul a suferit o hemoragie internă, iar ofițerul mecanic 1 mai multe fracturi și leziuni. Ei au fost transportați la spital, unde comandantul a încetat din viață. Celălalt navigator este grav accidentat, dar starea sa este stabilă, susțin reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor. Soțiile celor doi marinari sunt deja în drum spre locul accidentului.

“Nava este acoperită de contracte standard ITF. În momentul accidentului au fost contactate familiile și sindicatul de către reprezentanții companiei. Acest accident intră sub incidența contractului ITF și navigatorul accidentat precum și familia îndoliată vor beneficia de toate prevederile contractuale în acest caz (concedii de boală, cheltuieli medicale, compensații pentru invaliditate permanentă, precum și cheltuieli cu înmormântarea, compensație de deces pentru urmașul direct, cât și pentru copii minori)”, se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Trupul neînsuflețit va fi repatriat după efectuarea necropsiei și obținerea avizelor de repatriere, iar ofițerul mecanic 1 va reveni în țară atunci când starea de sănătate îi va permite acest lucru.

Cele mai citite

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă