17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialDoi presupuși jihadiști, arestați în sudul Turciei

Doi presupuși jihadiști, arestați în sudul Turciei

Doi presupuși kamikaze afiliați grupării Stat Islamic (SI) au fost arestați de poliția turcă în sudul țării. Unul dintre suspecți era căutat după atentatul care a ucis patru turiști, luna trecută, la Istanbul, potrivit autorităților locale citate de AFP, informează Agerpres.

Cele două persoane fac parte dintr-ul grup de patru presupuși jihadiști reținuți în provincia Gaziantep, situată la granița cu Siria, potrivit biroului de presă al guvernatorului provinciei. Unul dintre cei doi presupuşi kamikaze, identificat ca Mehmet Mustafa Cevik, a fost arestat în compania fratelui unei persoane îndelung căutate după atentatul sinucigaş care a făcut patru morţi, trei israelieni şi un iranian, pe 19 martie în centrul comercial al Istanbulului, au făcut cunoscut surse din cadrul poliţiei. 

Autorităţile turce, care au atribuit acest atentat grupării SI, şi-au înmulţit în ultimele săptămâni percheziţiile în mediile jihadiste turce. Turcia se află de mai multe luni în stare de alertă întărită din cauza unei serii inedite de atacuri atribuite SI sau legate de reluarea conflictului kurd. 

Atentatul de la Istanbul a avut loc la o săptămână după un atac cu maşină capcană în centrul capitalei Ankara care a ucis 35 de persoane şi a fost revendicat de o grupare radicală kurdă apropiată de rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). 

Agenţia Dogan a mai informat că cele patru persoane arestat la Gaziantep aparţin unei celule jihadiste turce, suspectată de mai multe atentate pe teritoriul Turciei în ultimele luni. Cel mai sângeros dintre acestea, comis pe 10 octombrie de doi kamikaze, a ucis 103 persoane care participau la o manifestaţie prokurdă în faţa gării centrale din Ankara. Multă vreme bănuită de complezenţă faţă de grupările rebele ostile regimului de la Damasc, Turcia s-a alăturat în vară coaliţiei internaţionale împotriva jihadiştilor

Cele mai citite

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Buzăul va avea echipă în Liga 1 după 15 ani de absență

Gloria Buzău a revenit în elita fotbalului românesc după 15 ani de absență, în urma victoriei obținută pe teren propriu cu scorul de 3-0...
Ultima oră
Pe aceeași temă