20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDoi dintre "spionii" din SUA recunosc că sunt cetăţeni ruşi

Doi dintre “spionii” din SUA recunosc că sunt cetăţeni ruşi

 

Doi dintre suspecţii reţinuţi în Statele Unite pentru spionaj în favoarea Rusiei au recunoscut că sunt cetăţeni ruşi şi că au trăit pe teritoriul american sub identităţi false, relatează CNN, citând documente judiciare date publicităţii vineri.

 

Potrivit Mediafax, procuratura afirmă că bărbatul care se prezenta drept Michael Zottoli se numeşte în realitate Mihail Kutzik, iar Patricia Mills este, în realitate, cetăţean rus şi se numeşte Natalia Pereverzeva.

Conform procurorilor, cei doi au renunţat la dreptul de a nu face declaraţii şi au făcut mărturisirile la scurt timp după ce au fost arestaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, în locuinţa lor din Arlington (statul Virginia). Cei doi trăiau ca un cuplu căsătorit şi au doi copii minori.

Acuzarea adaugă că, în urma percheziţiilor, poliţia a descoperit în locuinţa celor doi bani, paşapoarte şi documente de identitate pe numele false ale acestora. Într-un seif închiriat, au fost descoperiţi 80.000 de dolari, împărţiţi în opt plicuri cu câte 10.000 de dolari, în bancnote noi de 100 de dolari. Un al doilea seif conţinea 20.000 de dolari şi paşapoarte şi documente de identitate pe numele false ale suspecţilor.

Anchetatorii au descoperit în locuinţa suspecţilor şi un laptop adus din Rusia de un complice şi predat lui Zottoli în martie.

Informaţiile sunt incluse într-o scrisoare a procuraturii federale, care conţine argumente împotriva eliberării pe cauţiune a celor doi şi a unui al treilea suspect, prezentat drept Mihail Semenko.

Cei trei rămân în custodie şi au renunţat vineri după-amiază la dreptul de a solicita eliberarea pe cauţiune.

 

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă