» "Avocatul terorii" este un documentar de lungmetraj realizat de un cineast cunoscut, Barbet Schroeder, despre un avocat si mai cunoscut – Jacques Vergès.
» Filmul se urmareste cu sufletul la gura, nu doar din curiozitatea de a vedea lista completa a dictatorilor si teroristilor pe care Vergès i-a aparat, ci si pentru a vedea ce doreste de fapt regizorul.
» Barbet Schroeder nu il demonizeaza pe Vergès, dar incearca sa descopere ce il motiveaza pe acesta – asumarea sincera a meseriei sale, sau apartenenta la un soi de complicitate a raului?
In ochii oamenilor obisnuiti, meseria de avocat e de regula asociata cu expresia "avocatul diavolului". Avocatul nu apara doar oameni nevinovati, el e platit sa-i scoata basma curata si pe cei care sunt vinovati. Jacques Vergès este cel pentru care expresia de "avocat al diavolului" a devenit un renume. Incepand de la activitatea sa in Rezistenta franceza din timpul razboiului, trecand prin sustinerea razboiului algerian de independenta si a cauzei anticolonialismului si ajungand la apararea unor teroristi (a fost prieten cu Carlos sacalul) si dictatori, sau a nazistului Klaus Barbie, existenta lui Vergès pare sa se fi desfasurat la confluenta binelui cu raul. Barbet Schroeder, cineast nascut in Iran din parinti elvetian si german, lansat ca producator al unor mari cineasti, ulterior si ca autor al unor filme de fictiune de factura foarte diversa, a avut ideea geniala de a face un documentar despre Jacques Vergès.
"Avocatul terorii" a fost prezentat anul trecut in premiera la Cannes, a strans de atunci cronici foarte bune, iar de ieri ruleaza si in salile din Romania. Cunoscandu-i biografia "avocatului diavolului", prima neclaritate pe care o poate avea cineva este daca Jacques Vergès crede sincer in meseria lui, daca pentru el toti oamenii sunt egali si au dreptul sa fie aparati. Dar lista extrem de mare de dictatori si personaje dubioase care au fost clienti ai lui Vergès naste a doua nelamurire: De ce asa multi? Oare exista o simpatie a avocatului pentru astfel de personaje? Este si el un personaj malefic? Sau e vorba doar de faima? Probabil ca Barbet Schroeder si-a dat seama destul de devreme ca ii va fi imposibil sa-l descifreze pe Vergès. Interviul pe care l-au realizat, si care apare in film, infatiseaza un om perfect neted, extrem de stapan pe sine si extrem de alunecos. si cu un ego supradimensionat, din moment ce a si acceptat sa apara intr-un film despre el, din care putea pica prost.
Evident, daca ajungi sa admiri talentul acestui om, felul lui de a fi si de a se impune, atunci aceasta admiratie (sau, mai bine zis, fascinatie) trebuie sa fie echilibrata de oroare. E cel mai sanatos mod de a reactiona. La finalul celor 137 de minute, incheiate cu nesfarsitul pomelnic al dictatorilor si negativilor aparati, Jacques Vergès apare ca un monstru, un personaj lipsit de simtul moralitatii si justitiei, in orice caz ca unul care nu isi arata adevaratele motivatii. Barbet Schroeder face un lucru care i-ar nemultumi pe Michael Moore si pe alti documentaristi de genul lui: nu arata cu degetul, nu ii pune lui Vergès o placuta pe frunte pe care sa scrie "vinovat". Dar scotoceste dupa informatii, cauta oameni, ii face sa vorbeasca, lasandu-l pe spectator sa-si construiasca propria opinie. (Filmul are si un site foarte complet, la http://www.lavocatdelaterreur.com/). Schroeder face un portret la fel de alunecos ca originalul, dar cineastul se bizuie pe bunul-simt al spectatorului. "L-ati apara pe Hitler?", il intreaba Schroeder pe Vergès. "L-as apara si pe Bush." "Cu ce conditie?" "Cu conditia sa recunoasca." Atata timp cat vor exista oameni care fac rau, vor exista si oameni care sa-i apere.
Alexandru Solomon despre "Avocatul terorii"
"Cred ca personajul e fascinant, doar ca filmul mi s-a parut putin complezent cu el. Pe de alta parte, cred ca a fost foarte dificil ca, avand in fata unul dintre din cei mai mari avocati, sa fii tu mai siret ca el. Din cate stiu, Jacques Vergès e suparat acum pe film pentru ca are impresia ca il pune intr-o lumina proasta. Oricum, realizatorii au mers pe sarma. In alta ordine de idei, m-a interesat mai putin partea anticolonialista si algeriana din anii ´50-´60. Iar ca mijloace, filmul mi s-a parut destul de conventional."
