31.2 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialDispute PDL – PSD pentru conducerea Ambulantei Alba

Dispute PDL – PSD pentru conducerea Ambulantei Alba

Partidele de guvernare politizeaza pana si asistenta medicala de urgenta

Postul de director al Serviciului judetean de Ambulanta Alba este aprig disputat in aceasta perioada de reprezentantii PSD si cei ai PD-L. Desi in urma negocierilor purtate intre cele doua partide postul a fost castigat de PSD, o parte a conducerii democrat-liberale este nemultumita, pentru ca functia este ocupata de un reprezentant al acestui partid, medicul Mircea sulutiu. Presedintele PD-L Alba Mircea Hava si vicepresedintele Alexandru Peres au recunoscut ca exista o problema in legatura cu acest post. "Vom rezolva prin negocieri cu cei de la PSD in perioada urmatoare", a spus Mircea Hava. Serviciul de Ambulanta este singura institutie cu director PD-L, care a fost cedata de Mircea Hava celor de la PSD. Surse neoficiale afirma ca decizia liderului democrat-liberal este, de fapt, o polita pe care vrea sa o plateasca colegului sau de partid, deputatul Calin Potor.

 

Relatiile dintre Hava si Potor s-au "racit" considerabil dupa alegerile parlamentare. Intre cei doi exista, de altfel, neintelegeri din 2005, cand Hava nu a dorit sa-l sutina pe Potor pentru o functie de secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Calin Potor este cel mai vehement reprezentant al PD-L care s-a pronuntat impotriva schimbarii din functie a medicului sulutiu. Mircea sulutiu este unul dintre cei mai buni prieteni ai deputatului si a ajuns director la Ambulanta Alba in 2005 la recomandarea lui Calin Potor. De cealalta parte, reprezentantii PSD Alba Ioan au avut un interes atunci cand au negociat aceasta institutie. Surse din partid sustin ca doresc impunerea la conducerea Ambulantei Alba a unui medic care este ruda cu presdintele PSD Alba, Ioan Dirzu.

Cele mai citite

Economia României rămâne fragilă, dar apar semne de reechilibrare. PNRR, principalul motor al creșterii

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă apar primele indicii privind o reechilibrare macroeconomică.Creșterea economică din următorii ani va depinde în mare măsură de...

Economia României rămâne fragilă, dar apar semne de reechilibrare. PNRR, principalul motor al creșterii

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă apar primele indicii privind o reechilibrare macroeconomică.Creșterea economică din următorii ani va depinde în mare măsură de...

ANCOM: Aproape 1.000 de incidente au afectat serviciile de internet și telefonie în 2025. Moldova, regiunea cu cele mai multe probleme

Serviciile de internet și telefonie au fost afectate de 938 de incidente semnificative în 2025, potrivit celui mai recent raport al Autorității Naționale pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă