14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Premierul în exercițiu al Slovaciei câștigă alegerile parlamentare - exit poll

UPDATE. Premierul în exercițiu al Slovaciei câștigă alegerile parlamentare – exit poll

UPDATE 23.41: Prim-ministrul în exerciţiu, Robert Fico, a câştigat sâmbătă alegerile legislative din Slovacia cu 27,30% din voturi, însă pierzând majoritatea absolută în Parlament, potrivit unui exit-poll publicat de o televiziune privată, citat de Agerpres

Partidul său social-democrat Smer-SD s-a plasat în frunte, urmat de liberalii SaS cu 13,30% şi conservatorii OLaNO-NOVA cu 11,20% din voturi, potrivit acestui sondaj realizat pentru televiziunea Markiza, notează AFP.

—–

Premierul social-democrat al Slovaciei, Robert Fico, ar putea recâștiga alegerile parlamentare care au loc, sâmbătă, după ce a mizat, în campania electorală, pe retorica împotriva migranţilor, în asentimentul unui segment mare al electoratului, informează AFP, citat de Agerpres.

Premierul Fico este în campanie pentru al treilea mandat. El nu este singurul reprezentant din Europa care mizează pe o retorică împotriva migranților. Un punct de vedere similar este împărtășit și de: liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, premierul Ungariei, Viktor Orban, şi preşedintele Cehiei, Milos Zeman.

Bratislava a contestat în justiţie sistemul de distribuire a migranţilor prin cote obligatorii, iar primul ministru Fico a calificat drept un „fiasco total” această propunere europeană. În această săptămână, el a declarat, în cadrul unui miting, că nu va lăsa „niciodată să intre un singur musulman în Slovacia” și nici nu va permite crearea unei comunități musulmane, întrucât „reprezintă un risc serios pentru securitate”.

Potrivit unui analist politic, Jan Baranek, premierul Fico a mers până într-acolo încât a modificat sloganul partidului său în „Să protejăm Slovacia”, cu subtextul împotriva migranţilor. 

Împreună cu parteneri ai săi din ţări vecine, premierul în exerciţiu s-a angajat să ajute Bulgaria şi Macedonia la securizarea frontierelor lor, în cazul în care Grecia nu ar reuşi să-i stopeze pe migranţii care vin din Turcia. 

Membră a zonei euro din 2009, Slovacia se va opune noilor ajutoare pentru redresarea Greciei. „Este o linie roşie pentru noi”, a spus el, arătând prin aceasta că nu este emoţionat de riscul unui “Grexit” (ieşirea Greciei din UE). 

Partidul său ocupă în prezent 83 de locuri din cele 150 ale parlamentului, dar potrivit sondajelor el ar putea să se regăsească la doar 65 sau 70. Probleme sociale legate de educaţie şi de serviciile pentru sănătate, mai ales grevele infirmierelor şi cadrelor didactice pentru creşteri salariale, au trimis în plan secund retorica sa antiimigranţi în ultimele zile înaintea votului. 

Potrivit analiştilor, Robert Fico ar putea fi constrâns să formeze o coaliţie cu partidul de extrema dreaptă SNS, aşa cum a făcut-o deja între 2006 şi 2010, sau să caute alţi parteneri de dreapta sau de centru. Dar trebuie admisă, de asemenea, posibilitatea, mai degrabă slabă, că unele partide de aceeaşi culoare s-ar putea alia pentru a-l înfrânge, comentează AFP

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă