24.7 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialDirector de liceu, prins băut la volan

Director de liceu, prins băut la volan

Directorul unei şcoli din oraşul timişean Deta a rămas fără carnet de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Ioan Jinaru, profesor şi, în acelaşi timp, director la liceul tehnologic „Sfântul Nicolae” din oraşul timişean a fost prins băut la volan în urma unui control de rutină al poliţiştilor în trafic, iar permisul i-a fost ridicat pe o durată de 90 de zile. Profesorul a încercat să cadă la mica înţelegere cu poliţiştii, nu a reuşit iniţial, după care a sunat de pe telefonul său mobil pe „cineva de la Bucureşti” şi i-a dat poliţistului telefonul să vorbească.

 

Alcoolemie ridicată

Acesta a refuzat şi a întocmit actele pentru a-l sancţiona pe director. „Şoferul a fost depistat conducând maşina sub influenţa băuturilor alcoolice. Alcoolemia lui a fost de sub 0,4 la mie în aerul expirat. Permisul i-a fost ridicat pentru 90 de zile”, a confirmat sancţiunea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, Mădălina Mezdrea. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar General Timiş au anunţat că nu vor lua nici o măsură pentru că directorul liceului din Deta a fost în afara programului de lucru, astfel că „este problema personală a domnului director”.

 

 

Cele mai citite

Cum influențează finisajele atmosfera unei locuințe?

Atmosfera unei locuințe nu este dată doar de mobilier sau de dimensiunea spațiului, ci mai ales de felul în care acesta este finisat. Pereții,...

Cod galben de caniculă. Temperaturile ajung la 39 de grade, iar nopțile devin tropicale

Canicula revine în România și se va intensifica treptat în următoarele zile. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare pentru perioada 30...

Rusia a emis mandat internațional de arestare pe numele fondatorului Telegram. Acuzațiile la adresa lui Pavel Durov

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat miercuri că l-a pus sub acuzare pe Pavel Durov, fondatorul aplicației Telegram, și că a...
Ultima oră
Pe aceeași temă