18.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialDIICOT a anihilat o rețea de trafic de migranți din care făceau...

DIICOT a anihilat o rețea de trafic de migranți din care făceau parte și doi POLIȚIȘTI de frontieră

Procurorii DIICOT au anunțat, joi, anihilarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți, care beneficia de sprijinul a doi polițiști de frontieră, informează Agerpres.

În cauză au fost efectuate opt percheziții domiciliare.

”La data de 25.08.2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu Direcția Generală Anticorupție, ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare în vederea destructurării activității infracționale a unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea că în cursul anului 2011 mai mulți suspecți au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop racolarea, cazarea, transportul și călăuzirea în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a mai multor cetățeni străini originari din Orientul Mijlociu și Asia.

“Rețeaua, formată dintr-un palestinian, un apatrid de origine turcă și cetățeni români, acționa pe relația Asia — România — Ungaria — Austria, fiind structurată pe mai multe paliere, respectiv organizatori, transportatori, găzduitori, călăuze, fiecare având atribuții precis delimitate. Membrii grupării percepeau de la fiecare migrant sume cuprinse între 5.000 și 7.000 de euro pentru a-i sprijini să treacă ilegal frontiera”, se precizează în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, migranții erau direcționați către municipiul Arad, unde erau preluați de către membrii grupării și cazați temporar într-un imobil situat la intrarea în oraș.

Ulterior, după stabilirea detaliilor și însușirea de către migranți a modalității de tranzitare a frontierei, locațiilor unde urmau să se regrupeze pe teritoriul Ungariei, membrii grupării îi transportau pe migranți, cu diferite microbuze, până în apropierea frontierei cu Ungaria, în locuri anterior studiate, unde erau debarcați, ei urmând să tranziteze frontiera pedestru.

De asemenea, la rândul lor, membrii grupării treceau frontiera la bordul autoturismelor și îi preluau pe migranți de pe teritoriul Ungariei, din locații prestabilite, pentru a-i transporta mai departe către state din vestul Europei.

“În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat faptul că activitatea grupului infracțional a fost sprijinită de către două cadre ale poliției de frontieră, (…) care au facilitat activitatea de trafic de migranți. Suspecții aveau rolul de a supraveghea operațiunile de îmbarcare a migranților în autoturisme, de la locația unde erau adăpostiți în municipiul Arad, și de a asigura traseul către frontieră, cu rol de antemergători, pentru a evita depistarea în trafic a autoturismelor cu migranți la un eventual control inopinat”, precizează DIICOT.

La sediul DIICOT — Serviciul Teritorial Timișoara au fost aduse în vederea audierii opt persoane.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul de specialitate al DGIPI, împreună cu Direcția Generală Anticorupție, al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...
Ultima oră
Pe aceeași temă