20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialDictatură militară la Bangkok

Dictatură militară la Bangkok

Armata thailandeză a preluat puterea, motivând lovitura de stat drept efort pentru restabilirea păcii şi ordinii după şase luni de lupte politice, de proteste anti-guvernamentale, soldate cu 28 de morţi şi peste 700 de răniţi. Armata a instaurat legea marţială, a dizolvat Senatul, şeful armatei a preluat autoritatea legislativă şi a închis frontierele cu Laos şi Birmania. Este a 19-a lovitură de stat de la proclamarea monarhiei constituţionale, în 1932.

Trupele au fost desfăşurate duminică în centrul Bangkokului, concentrate în jurul centrelor comerciale,z şi au dispersat mulţimea crescândă de protestatari, care sfidau interdicţia anunţată de a se aduna mai mult de cinci persoane.

Procesul de instaurare a dictaturii este în plină desfășurare. Armata thailandeză a instaurat legea marţială şi apoi a anunţat dizolvarea Senatului – ultima instituţie democratică rămasă în ţară – şi a încredinţat autoritatea legislativă şefului armatei. A publicat o listă cu personalităţi politice sau civile cărora li se interzice să părăsească Thailanda fără autorizaţie şi a închis frontierele cu Laos şi Birmania. Militarii continuă paşii pentru consolidarea puterii şi au trimis o scrisoare regelui Bhumibol, personaj venerat aflat în fruntea acestei monarhii constituţionale, şi i-au cerut să aprobe noile autorităţi.

Consiliul naţional de administraţie pentru pace şi ordine – NCPO – a demis şeful poliţiei şi şeful departamentului de anchete speciale, echivalentul thailandez al FBI, şi duminică după-amiază a reţinut editorii a 18 mari ziare din Thailanda. Nu era clar dacă aceştia vor fi autorizaţi să părăsească redacţiile sau vor fi deţinuţi în locaţii necunoscute, asemenea altor persoane arestate anterior. Sâmbătă, consiliul a convocat 35 de universitari şi militanţi civici la sediul armatei. Peste 100 de persoane, printre care fostul premier Yingluck Shinawatra, arestate sâmbătă se află în continuare în detenţie militară în locuri secrete, observatorii consi­derând că este o mişcare de reprimare a disidenţei şi opoziţiei potenţiale faţă de preluarea puterii de către armată. În paralel, numeroşi responsabili ai Cămăşilor Roşii, puternica mişcare proguvernamentală, au fost arestaţi, ceea ce pentru moment a decapitat mişcarea.

Destinul fraţilor Shinawatra

Fostul prim-ministru Yingluck Shinawatra, 46 de ani, alungată de la putere la începutul lunii mai printr-o decizie judiciară controversată, ar putea rămâne în arest „o săptămână”, a anunţat un responsabil militar. „Ea se simte bine” şi rapiditatea eliberării sale „depinde de cooperarea sa”. Potrivit legii marţiale, persoanele arestate pot fi ţinute în arest o săptămână, fără a fi acuzate. Responsabili din partidul său, Puea Thai, sunt şi ei deţinuţi sau absenţi şi este destul de dificil de a evalua dimensiunea represiunii, iar junta refuză să dezvăluie numărul de arestări. În lovitura de stat din 2006, mai mulţi colaboratori ai lui Thaksin au fost arestaţi, dar detenţiile nu au atins amploarea celor din actualul puci. Politologul american Paul Chambers estimează că „este un puci care vizează să se debaraseze de cei care ar putea ameninţa guvernul instalat de lovitura de stat”. În 2006, Thaksin Shinawatra, fratele lui Yingluck, a fost alungat de la putere printr-un puci, când se afla în străinătate. El a organizat revenirea la putere a partidului său la alegerile desfășurate la finele lui 2007. După prima victorie electorală a lui Thaksin, în 2001, formaţiunea sa a câștigat toate alegerile naţionale. Refuzul acestei dominaţii pe scena politică a alimentat opoziţia la adresa surorii sale, Yingluck, protestatarii cerând sfârşitul „clanului Shinawatra” şi o intervenţie a armatei. Dacă în interior lovitura armatei a fost acceptată, în plan internaţional suscită critici, în special la Washington, care a suspendat o parte a ajutorului militar acordat aliatului thailandez şi cere revenirea la democraţie. Generalul Prayut a justificat puciul prin incapacitatea actorilor politici de a negocia ieşirea din criză, iar junta a asigurat că doreşte să se „retragă rapid”, fără a preciza data eventualelor noi alegeri.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă