Informația vine, după o serie de investigații imagistice și histopatologice realizate de o comisie medicală multidisciplinară
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, internat de o săptămână la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, a fost diagnosticat cu o boală pulmonară de natură oncologică, potrivit unui comunicat emis de unitatea medicală. Informația vine după o serie de investigații imagistice și histopatologice realizate de o comisie medicală multidisciplinară.
În această dimineață, Iliescu a fost supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală, intervenție menită să asigure deschiderea căilor respiratorii superioare. Spitalul a precizat că intervenția a decurs fără complicații, iar starea generală a pacientului rămâne staționară. Iliescu este în continuare monitorizat în secția de terapie intensivă, unde primește tratament și supraveghere permanentă.
Reprezentanții spitalului au subliniat că vor continua să ofere informații oficiale despre evoluția stării fostului șef de stat, exclusiv prin comunicate publicate pe pagina oficială de Facebook a instituției, respectând totodată dreptul la viață privată și reglementările legale privind comunicarea medicală.
Ion Iliescu a fost internat lunea trecută cu dificultăți respiratorii. De-a lungul timpului, a fost monitorizat medical la Spitalul Elias, iar în 2019 a suferit o intervenție pe cord la Institutul „C.C. Iliescu”, fiind tratat atunci pentru o pericardită lichidiană.
În ultimii ani, fostul președinte a păstrat discreția în spațiul public, comunicând doar ocazional prin mesaje postate pe blogul personal. Ultimul astfel de mesaj a fost transmis pe 19 mai, cu ocazia alegerii lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube