Departamentul de Lupta Antifrauda (DLAF) si-a prezentat ieri raportul pe 2005, in prezenta oficialitatilor Guvernului si a sefului Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele. Politaii de fonduri U.E. au primit laude pentru anchetarea unui numar mai mare de posibile fraude cu fondurile europene si au fost asmutiti impotriva tuturor celor care deturneaza banii primiti prin programele PHARE, ISPA si SAPARD, dar si prin alte programe comunitare.
Concluzia discutiilor a fost aceea ca fondurile in valoare de 29 miliarde de euro care vor veni in Romania in intervalul 2007-2013 trebuie pazite cu strasnicie, pentru ca ne vor ajuta sa scapam de saracie. Ministrul delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii acquis-ului comunitar, Cristian David, a declarat ca totalul sumelor derulate in cazurile care au facut obiectul controlului DLAF anul trecut a fost de 100 milioane de euro. Conform statisticilor DLAF, cele mai "vanate” programe au fost PHARE (30 de dosare deschise), SAPARD (zece dosare) si ISPA (trei dosare); dintre acestea, multe au ajuns deja la Departamentul National Anticoruptie (DNA), pentru deturnarea unor sume cuprinse intre 10.000 si 2 milioane de euro.
Tariceanu: "Hotia nu are culoare politica”
Premierul Tariceanu i-a indemnat pe anchetatorii DLAF sa mearga in localitati, pentru a verifica modul de cheltuire a fondurilor europene si a-i sanctiona pe cei care comit fraude, indiferent de apartenenta lor politica, deoarece in curand vor veni mai multi bani de la U.E. decat oricand (29 miliarde de euro in intervalul 2007-2013) si acestia vor reprezenta "ochiul dracului”. "Hotia nu are culoare politica. Nu ma intereseaza apartenenta politica, ma intereseaza sa se aplice legea”, a spus seful Guvernului. El a laudat DLAF pentru numarul mare de dosare deschise in 2005 – 51 de cazuri (de trei ori mai mult decat in 2004) – si a aratat ca unele dintre escrocheriile cu fonduri europene "au avut girul celor din fosta guvernare”.
Tariceanu a mai explicat ca fiecare euro furat produce o paguba tripla. Astfel, cel care fura corupe in jurul lui, iar cel care ar merita sa aiba acel euro este privat de el. "Guvernul nu va tolera nici un fel de frauda legata de fondurile europene”, a concluzionat premierul.
Blaga cunoaste procedurile infractorilor
Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a aratat ca politia stie care sunt procedurile hotilor de fonduri europene; in toate acestea sunt implicati functionari publici. Astfel, se practica: acordarea ilegala de finantari, deturnarea fondurilor de catre grupurile de interese, licitatiile fictive si prezentarea unor documente false. Blaga a spus ca in fiecare judet exista cate un ofiter de politie specializat in anchetarea fraudelor cu fonduri europene, iar la Departamentul National Anticoruptie (DNA) au fost detasati alti politisti care se ocupa de astfel de cazuri. "Exista 38 de dosare penale, cu o valoare a pagubelor de 8,2 milioane de euro, in care sunt implicate 83 de persoane – primari, viceprimari, angajati ai consiliilor judetene si locale”, a spus Blaga.
Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, a subliniat ca in curand managementul fondurilor U.E. va reveni integral autoritatilor romane, carora le va reveni si marea raspundere de a-i pazi. In opinia inaltului functionar european, DLAF este „un element indispensabil in lupta anticoruptie”, care nu serveste doar aderarii Romaniei, ci si interesului poporului roman; de aceea activitatea acestei structuri trebuie sa continue si dupa aderare.
Cotidianul "Romania libera”, sursa de inspiratie pentru anchetatori
Cu ocazia bilantului, DLAF a prezentat un singur studiu de caz de frauda a fondurilor U.E., intitulat Dosarul „A.N.”. Anchetatorii acestuia s-au autosesizat dupa dezvaluirile publicate in „Romania libera” despre volatilizarea unor bani ai PHARE (alocati pentru un club al locurilor de munca), intr-un veritabil „Triunghi al Bermudelor”. Notele de control ale DLAF au fost inaintate fostului Parchet National Anticoruptie, in vederea declansarii urmaririi penale cu privire la savarsirea de infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene in Romania, iar acum beneficiarul fondurilor este trimis in judecata.
Dosarele anchetatorilor de fonduri U.E. au confirmat atat licitatiile trucate ale constelatiei de firme implicate, cat si uzul de acte false, practici prezentate pe larg in ziarul nostru. Conform DLAF, firmele in cauza au incheiat cu Ministerul Integrarii Europene o conventie de restituire a sumei de 169.323 de euro, primita prin programe.