12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialDezastru de amploare simulat la Londra

Dezastru de amploare simulat la Londra

Sute de pompieri, poliţişti şi paramedici au participat marţi, la Londra, la cea de-a doua zi a celei mai ample simulări a unui dezastru major din Europa, relatează DPA, potrivit Agerpres. Exerciţiul, care a început luni şi va dura până joi, presupune prăbuşirea unui bloc turn peste o staţie de metrou şi are ca scop testarea capacităţii de intervenţie rapidă a serviciilor de urgenţă londoneze, potrivit unui comunicat al Brigăzii de Pompieri din Londra. 

Simularea are loc într-o centrală electrică dezafectată situată la periferia estică a capitalei britanice, unde o staţie de metrou a fost construită special pentru acest exerciţiu. 
Serviciile de urgenţă trebuie să-i salveze până joi pe presupuşii pasageri prinşi sub dărâmături, reprezentate în acest exerciţiu de mii de tone de cauciuc. Se presupune că accidentul s-ar fi soldat cu peste 1.000 de morţi. 

Alte 2.000 de persoane joacă rolul de potenţiale victime sau simpli trecători prin zona dezastrului. ”Nu poţi avea dintr-o carte acest tip de experienţă. Trebuie să ne închipuim că totul este real şi să luăm în calcul tot ce se poate întâmpla mai rău; răspunsul nostru este eficient şi bine coordonat”, a explicat comisarul Ron Dobson, de la Brigada de Pompieri londoneză. 

Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...
Ultima oră
Pe aceeași temă