-6.3 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăSpecialDetinutii au brigada artistica

Detinutii au brigada artistica

La Clubul Cadrelor din Penitenciarul „Jilava”, vreo suta de detinuti au participat la un spectacol de muzica, poezie si teatru dedicat Zilei Nationale a Romaniei. A fost un real prilej de relaxare pentru toti cei care s-au aflat in sala, ca spectatori sau ca interpreti. La Jilava exista peste 2.000 de detinuti. Fiind un penitenciar de tranzit, aglomeratia este mare, problemele sunt grele. Si totusi, cei de la Serviciul de Asistenta Psiho-Sociala au reusit sa organizeze, cu brigada artistica a detinutilor, un spectacol deopotriva emotionant si distractiv, in care talentul, inteligenta si sensibilitatea au fost prezente.
In sala, ca si pe scena, oameni obisnuiti, imbracati ingrijit. S-a aplaudat, s-a ras, s-a strigat bravo. Ansamblul instrumental „Craisorii”, compus din acordeon, tambal, chitara si clarinet, a deschis programul muzical, in care s-au cantat piese precum „Sus, sus, sus romane, sus”, „Asa-i romanul”, „Doamne, ocroteste-i pe romani”. Dar si melodii populare, printre care „O fata de om bogat”, „Tinerete, nu pleca”, „Di, di, di, murgule, di”, Mandra floare trandafirul”, „Suparat, sunt, Doamne, suparat”. Printre interpretii barbati, o unica solista a cantat „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Mocirlita cu trifoi”, „Bade, palarie noua”.
Sensibilitatea a fost la cote inalte cand s-a recitat din poeziile lui Alecsandri, Eminescu si Goga. Iar relaxarea si veselia au venit o data cu momentele teatrale, artistii de ocazie interpretand cu haz un text de Tudor Musatescu, „Garoafele lui Trandafir” si o piesa antologica, din repertoriul lui Toma Caragiu, intitulata „Fabula” (cea cu Elefantul si Vrabiuta). Toti interpretii – 12 de la Jilava, unul de la spital si 15 „colegi” de la Rahova – au meritat aplauzele. Pacat ca la final nici ei si nici cei din sala n-au putut pleca acasa. Acest „act” se va juca mai tarziu, pentru fiecare, la timpul sau.

Sistemul de probatiune, deocamdata un ideal

Cristian este unul dintre cei multi pentru care experienta dramatica a puscariei este parte din biografia personala. Dincolo de aceasta teribila pagina din viata lor, pentru multi dintre detinutii de azi vor urma anii de libertate, cand ei vor trebui sa isi gaseasca un loc in societate. Desi se fac eforturi pentru imbunatatirea conditiilor de detentie si pentru (re)educarea si chiar alfabetizarea sau profesionalizarea multora dintre ei, lucrurile sunt inca departe de rezultatele pozitive, pe care noua lege, 275, le vizeaza. De exemplu, doar la Arad, intr-un centru-pilot, functioneaza sistemul de probatiune, prin care un detinut eliberat este ajutat sa-si gaseasca un loc de munca si sa se reintegreze social. La noi, un fel de ideal, acest sistem da roade in alte parti. Ca sa nu mai vorbim de experienta americana, in care fosti detinuti, prin sustinerea de care au beneficiat, au ajuns, dupa detentie, medici, ingineri etc.

„De ce nu-mi vii”

Are 24 de ani si este condamnat la sapte ani si jumatate pentru inselatorie, pedeapsa din care a executat deja trei ani. Il cheama Cristian si este din Ploiesti. Este inalt, bine facut, iar chipul, desi palid, este placut. Cand s-a apucat „de afaceri”, impreuna cu un prieten, Cristian avea 19 ani si era mecanic auto. Castiga putin, vreo 2.000.000 lei, si iubea o fata. Nici el si nici prietenul sau nu aveau un capital pe care sa conteze, iar „priceperea in afaceri” era pe baza de improvizatie.
Au facut o firma, au facut datorii si Cristian a ajuns la inchisoare. Vrea sa munceasca pentru a mai reduce din pedeapsa si a facut vreo 50 de cereri in acest sens. Dar nu i s-a aprobat nici una, pentru ca a ramas „dat in urmarire generala”, de pe vremea cand incerca sa se ascunda de rigorile legii. In spectacol, Cristian a recitat „De ce nu-mi vii” de Mihai Eminescu. Mi-a spus ca i-a recitat-o, la telefon, si prietenei sale (alta decat cea de la 19 ani) si ca fetei i-a placut. Tot ce-si doreste este ca atunci cand se va elibera sa o ia de la capat, cu firma, dar si cu „lectia invatata”.

Cele mai citite

Trump e încrezător că SUA și NATO vor ajunge la un acord satisfăcător pentru ambele părți

Statele Unite și NATO vor ajunge la un acord privind viitorul Groenlandei care va satisface ambele părți, a declarat marți președintele american Donald Trump...

Mai mulți răniți după ce un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine la Barcelona

Un tren suburban a lovit marți un zid de sprijin prăbușit peste șine în provincia Barcelona, făcând mai mulți răniți, a anunțat Protecția Civilă...

Dominic Fritz vede utilă creșterea impozitelor locale pentru comunitate

Majorările recente ale impozitelor locale au stârnit discuții aprinse în întreaga țară, iar Dominic Fritz, președintele USR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru G4Media...
Ultima oră
Pe aceeași temă