Săptămâna trecută, în Bucureşti, două tinere care purtau voaluri islamice (hijab) au fost agresate pe stradă, în plină zi, de nişte derbedei. Din păcate, cazul nu e izolat: zeci de femei suferă zilnic agresiuni mai mult sau mai puţin grave pe străzile oraşelor patriei. Dar se pare că, de această dată, gestul ar fi avut şi o conotaţie religios-xenofobă, asaltul fiind explicit îndreptat împotriva însemnelor apartenenţei la cultul musulman şi însoţit de remarci injurioase.
Întâmplarea ar fi trebuit să rămână un caz izolat şi să fie tratată ca atare. Ceea ce m-a intrigat au fost reacţiile exprimate în spaţiul public – îndeosebi pe forumurile publicaţiilor care au relatat cazul şi pe reţelele sociale de pe internet. Pe lângă reacţii de condamnare (puţine), am văzut (prea) multe atitudini din seria „bine le-au făcut“, „ce căutau să-şi afişeze religia într-o ţară creştină“, „trebuie oprită invazia islamică“, „musulmanii să respecte tradiţiile locului în care se duc“ etc. Mi se pare evident că aceste reacţii exprimă un grad de intoleranţă care poate produce efecte mult mai grave decât întâmplarea de zilele trecute. Mai mult, au început să apară „dezvăluirile“ cum că, de fapt, incidentul ar fi fost semnalat de o organizaţie radicală, suspectă de terorism.
Există o asemănare izbitoare între reacţiile faţă de afrontul adus acum celor două musulmane şi cele faţă de violul în grup de anul trecut, din judeţul Vaslui. Atunci s-a pornit, ce-i drept, de la un fapt mult mai grav (deşi s-ar putea ca, pentru o musulmană, smulgerea voalului să echivaleze cu un viol). Şi atunci s-a spus că „şi-a căutat-o“, „ce căuta în maşină cu băieţii ăia“, „de fapt era o curviştină“ etc. Este aceeaşi tendinţă de culpabilizare a victimei, de găsire de justificări pentru agresori. Chiar dacă faptele de la care s-a pornit sunt mai mult sau mai puţin izolate, reacţia publică este deja un fenomen social.
Nu putem face abstracţie de contextul în care se întâmplă aceste lucruri. De un an de zile, liniştea Europei e zdruncinată de un val de acte teroriste sângeroase, amintind de anii ’70 ai secolului trecut. Dacă atunci aveam de-a face mai ales cu substraturi naţionalist-separatiste, acum fondul e religios: chiar dacă radicalizarea unor tineri din Europa Occidentală are evidente cauze sociale, acţiunile teroriste sunt purtate în numele unei religii. Asta însă nu ne dă dreptul să identificăm Răul cu religia islamică. Fiecare religie are extremismele sale – să ne uităm în istorie în urmă cu şase sute de ani la hecatombele produse de războaiele religioase, pe când creştinismul avea vârsta de azi a islamismului. Sau, mai recent şi mai aproape, în Bosnia, la miile de mahomedani ucişi de creştini.
Din păcate, discursul despre pericolul invadării Europei (şi, implicit, a patriei noastre) de către musulmani este din ce în ce mai răspândit. Se utilizează cu voluptate confuzia refugiat-terorist, deşi e bine ştiut că fugarii sunt alungaţi tocmai de fundamentaliştii de la ISIS şi că toţi cei arestaţi în atentatele din Europa Occidentală erau născuţi în ţările respective.
Li se reproşează celor care condamnă gestul xenofob că ar păstra o „tăcere jenată“ faţă de statutul de inferioritate al femeii în societăţile musulmane. Să fim serioşi, femeia e discriminată negativ în toate societăţile tradiţionale, indiferent că acestea sunt musulmane sau creştine – doar nu am uitat discursul ortodox despre „necurăţenia femeii“, cu interdicţiile derivate. Şi, oricum, argumentul e din seria propagandistică „Voi vorbiţi, care-i asupriţi pe negri?“.
Nu putem nega potenţialul de conflict existent la contactul dintre culturi. Însă ele pur şi simplu nu mai pot fi separate. Multiculturalismul se produce cu sau fără voia noastră. Trăim într-un context internaţional tensionat, în care extremismele de tot felul câştigă teren. În plus, sondajele de opinie ne spun că toleranţa nu e caracteristica principală a concetăţenilor noştri. Tocmai de asta e nevoie să evităm creierele încinse, să recunoaştem cu calm individul-agresor drept agresor şi individul-victimă drept victimă. Riscurile apar o dată cu generalizările.
