Gilles Clément, peisagist, ecologist, subtil eseist francez (Parisul ii datoreaza, printre altele, gradina salbatica de la Muzeul Quai-Branly, dar si Parcul André Citroën), declara intr-un interviu – asa… in trecere, dar cu siguranta continuta a cunoscatorilor – ca arborii au o timiditate naturala! Doi copaci din aceeasi specie mentin intre ei o anumita distanta si comunica intr-un fel pe care noi nu-l cunoastem. Nu vei vedea niciodata crengile lor intrepatrunse – constatare pe care iarasi nu ne-o putem explica, oricat am fi noi de "sapiens" si de orgoliosi, ca oameni, ca apartinem speciei dominante de pe Terra. De ce guvernanta inteligenta a nici unui stat nu s-a gandit pana acum sa infiinteze un mare si prioritar minister al CUNOAsTERII? – se intreaba acest simpatic gradinar-filosof, dupa ce insira atatea alte exemple de ignoranta crasa peste care trece cu nonsalanta omul postmodern, cel care si-a concentrat idealul, ai zice, in achizitionarea universalului automobil 4×4.
E vorba despre omul care nu mai cunoaste natura, botanica, entomologia, modul de functionare a ecosistemelor, in general, desi manipuleaza sistemul genetic ca sa obtina porumb hibrid. Cunoasterea aservita profitului este o amplificare a ignorantei, ea duce deja la dezvoltarea monstruoasa care se intoarce si impotriva cunoasterii, si impotriva dezvoltarii calitative a omenirii. Faptul ca marile puteri economice ajung sa fie asfixiate de propria lor opulenta, iar in SUA se cheltuiesc mai multi bani pentru combaterea obezitatii decat a cancerului este unul dintre exemplele de hybris care atinge societatile dezvoltate. Iar omenirea se va afla in curand in fata celei mai mari probleme, pe care acum se face ca nu o zareste la orizont – dezvoltarea demografica exponentiala, premisa tuturor dezechilibrelor viitoare, la scara planetara.
Cum se explica si faptul ca fiinta umana nu utilizeaza decat a opta parte din capacitatile creierului? Ai zice ca omul inca este imatur, abia debarcat pe aceasta planeta pe care, printre alte prostii realizate deja de el, s-a grabit sa ingramadeasca, pana acum, vreo douazeci de mii de capete nucleare. Acelasi om care nu-si foloseste indeajuns creierul se pregateste sa testeze viitoare arme produse de nanotehnologii, si mai perfide, si mai distrugatoare decat cele nucleare, ca si cum nu i-ar fi destul ca poate sa rostogoleasca deja in neant, de mai multe ori, propria-i planeta.
Remarcabila mi se pare si afirmatia, lipsita de orice orgoliu, care ii destineaza "gradinarului" de astazi nu atat misiunea de a ne infrumuseta viata organizand spatiul nostru vital, cat mai cu seama misiunea de a garanta viata. Ce simplu se exprima acest om, bucuros de statutul modest al artistului peisagist. Singurul artist care nu are semnatura, pentru ca el co-semneaza impreuna cu natura, numai pentru bucuria de a intra in anonimatul ei armonios. Putem vedea oare in acest exemplu o sugestie macropolitica? Poate ca statele si guvernele ar trebui sa fie conduse de asemenea "gradinari" capabili sa mentina o viziune de asamblu a vietii, care sa ia in seama alte valori decat cele ierarhizate la Bursa. O economie intemeiata pe alte notiuni si pe alte prioritati, in care mediul inconjurator sa fie pentru noi nu un decor, ci chiar habitatul vital pe care il impartim impreuna cu pasarile, cu vantul, cu larvele si cu alte mamifere.
Gilles Clément exprima firesc un paradox pe care refuzam sa il asimilam: banii nu constituie o valoare! O spune fara accente moralizatoare, nu de pe pozitiile unui nou inchizitor – cum li s-a reprosat uneori ecologistilor – si nici ca sa se afle in treaba. Explicatia e simpla si logica: complexitatea vietii noastre se distruge pur si simplu daca e supusa la un asemenea reductionism, daca e raportata la simbolul tutelar al banului. Banii nu pot fi o valoare fiindca nu pot "primi" atata complexitate.
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris
