Pana la urma, Barack Obama s-a hotarat sa atace direct puterea bancilor propunand o serie de masuri care ar trebui sa instituie un pic de ordine in pofta lor de speculatii financiare: de pilda, obligandu-le sa speculeze numai cu fondurile proprii, nu si cu depunerile care li s-au incredintat. si, de asemenea, sa-si limiteze proportiile, ca sa poata fi evitata o alta criza sistemica la care s-a ajuns deja prin aceasta tendinta de gigantism. Caci acum se stie. Cu cat o banca este mai mare, cu atat mai imposibila devine falimentarea ei – un dezastru national. Iar bancile nu s-au sfiit sa faca din acest adevar un argument de santaj, ca dovada ca mai toate au evitat falimentul obligand statul sa le salveze.
Dar dupa un prim moment de usoara panica, provocata de anuntul presedintelui Obama, pietele financiare si-au revenit. Iar unele banci precum Gordman Sachs sau JP Morgan au toate motivele sa creada ca vor sti sa ocoleasca si noile obstacole si controale, daca ele vor fi adoptate. Dupa ce si-au platit dividendede la stat, cele doua banci au realizat 12,2, respectiv 11,7 miliarde dolari beneficii anul trecut, in conditii vitrege pentru economia mondiala. Dar cine spune ca bancile vor reveni sa sustina economia reala, cand activitatea pur financiara e mult mai lucrativa? Ofensiva omului politic in fata posibilitatilor de a se eschiva de care dispun bancile este atat de timida, incat bancherii nici nu o mai iau in serios.
Vine, la fel de timid, premierul britanic Gordon Brown si propune taxarea operatiunilor financiare, pentru ca din fondurile rezultate sa poata fi ajutate tarile sarace. Pioase dorinte, e drept. Atunci cand guvernul britanic anuntase ca vrea sa impuna o taxa exceptionala pe remuneratiile variabile, Barclays a urcat imediat salariile fixe. In lumea financiara continua sa se considere ca bonificatiile de cate o jumatate de milion sunt niste prime banale. Universul inchis al marii finante si al patronatului pare sa fi pierdut contactul cu lumea reala. Unii nici nu mai realizeaza ca pretentiile lor financiare sunt o sfidare pentru restul lumii, mai cu seama atrunci cand guvernele ii cer intregii populatii noi sacrificii. si in conditiile in care somajul mondial a batut anul trecut cifra de 6,6 procente din populatia activa. Adica peste 212 milioane de someri pe glob.
Ca dovada ca un patron recent numit de presedintele francez Sarkozy in fruntea retelei nationale ce distribuie energie, EDF, considera ca e indreptatit sa-si pastreze si salariul anual de 600.000 euro de la o firma privata, oarecum de acelasi profil, unde ramasese director neexecutiv. Adica peste doua milioane de euro salariu anual, de parca ar fi un expert sosit din alta galaxie, nu un manager doar ceva mai abil ca altii.
Iar acum Nicolas Sarkozy s-a deplasat la Davos pentru a pronunta, in deschiderea lucrarilor Forumului mondial consacrat economiei, o litanie moralizatoare adresata tot bancilor. Cum sa nu-i dai dreptate? Dar cu ce finalitate? Bancile au uitat de mult rolul lor de baza in sustinerea economiei reale, tentate de aceasta cursa speculativa in care chiar argumentul speculatiei devine factor de risc invocat atunci cand se incearca justificarea remuneratiilor colosale pe care si le acorda unii: de la simpli traderi pana la cei din varful piramidelor financiare. si Nicolas Sarkozy, lider al dreptei liberale franceze, si presedintele brazilian Lula, lider al stangii sindicale braziliene, si Obama si Angela Merkel sau Gordon Brown critica de pe aceleasi pozitii excesele capitalismului financiar, chiar iresponsabilitatea acestuia.
Dar fara sa dispuna de o reala putere care sa modifice regula vicioasa a jocului. Una atat de perfida, incat in anumite situatii de specula e imposibil sa pierzi. Se vede mai bine ca oricand ca puterea politica si cea economica sunt puternic intrepatrunse, dar si destabilizate de echivocul legitimitatii. Caci in acest binom mecanismele reprezentarii democratice deleaga o putere politica legitima, desi limitata. Dar la acelasi nivel se afla si cealalta putere, cea financiara, care nu are nici o legitimitate democratica. Omul politic incearca sa corecteze efectele nefaste ale acestui poker mondial speculativ ce paraziteaza economia reala. Dar deocamdata nu are la dispozitie decat intrunirile internationale, ceremoniile comunicative ce difuzeaza bunele intentii si implora, de fapt, opinia publica sa-i vina in ajutor.