18.5 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialDesignerii produselor Microsoft, inspiraţi de indicatoarele metroului londonez

Designerii produselor Microsoft, inspiraţi de indicatoarele metroului londonez

Designerii produselor Microsoft s-au inspirat din sistemul simplu al indicatoarelor care orientează călătorii metroului londonez, folosind culori aprinse şi forme bazice pentru a ajuta utilizatorii să folosească telefoanele, tabletele şi computerele, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

O duzină din designerii de top ai Microsoft s-au adunat în februarie 2010 într-o sală de conferinţe de la sediul central al companiei şi au analizat un colaj postat pe un întreg perete, format din fotografii ale produselor şi aplicaţiilor.

Concluzia a fost că, deşi produsele companiei arată bine analizate separat, par să nu aibă nimic în comun privite în ansamblu.

„Părea că nu ştim care ne este sufletul sau etosul în design. Când am pus totul pe perete a devenit evident că nu avem o singură voce”, a declarat Sam Moreau, care coordonează designul Windows.

Moreau şi ceilalţi 11 directori de creaţie lucrează pentru a da produselor companiei un design coerent şi mai atrăgător. În acest scop s-au inspirat din indicatoarele întâlnite în centre de interes precum metrolul din Londra, unde sunt folosite simboluri simple pentru orientarea călătorilor.

Astfel, aşa-numitul Metro design utilizează culori strălucitoare şi forme simple pentru a facilita utilizarea telefoanelor, tabletelor şi computerelor.

Necesitatea de a folosi designul pentru creşterea vânzărilor a devenit tot mai urgentă, având în vedere că Microsoft încearcă să ajungă din urmă Apple şi Google pe piaţa tabletelor şi telefoanelor.

„Este foarte bine că Microsoft a îndrăznit să creeze un design propriu. Au imitat prea mult timp produse existente, Nu au făcut-o în mod deschis ci în tăcere, pentru că au vrut să fie respectaţi aşa cum este Apple. Dar vor fi respectaţi doar dacă o vor face pe cont propriu”, a declarat Mark Rolson, director pentru creaţie la Frog Design, care a realizat designul unora dintre primele produse ale Apple.

Microsoft va include stilul Metro în sistemul Windows 8, care va fi lansat în acest an pe tablete şi PC-uri. Compania analizează totodată să includă Metro în hardware-ul consolei de jocuri Xbox. Metro a fost deja folosită la soft-urile Xbox şi Windows Phone.

Microsoft a renunţat prin Metro la designul tradiţional al sistemului său de operare, cu rânduri de iconiţe şi aplicaţii care se deschid în ferestre.

Pagina de început a Metro include pătrate tactile viu colorate pentru fiecare aplicaţie, care se actualizează automat cu noi informaţii, precum prognoza meteo, designul reflectând o filosofie care pune accentul mai mult pe informaţie decât pe ornamentaţie.

Apple a devenit cea mai valoroasă companie din lume parţial datorită designului atractiv şi a uşurinţei în utilizare a funcţiunilor produselor.

Google, cu o pagină de stard spartană, a devenit cel mai mare furnizor de servicii de căutare pe Web, în timp ce Yahoo! şi Microsoft şi-au îngropat propriile servicii de acest tip prin portalurile aglomerate.

De-a lungul a aproape trei decenii de când Microsoft fabrică hardware, produsele sale au câştigat multe premii de design, iar un mouse Microsoft se află în colecţia permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York.

Totuşi, compania nu a reuşit să-şi creeze o reputaţie excelentă în rândul clienţilor, în privinţa designului.

Telefonul Kin, de exemplu, a câştigat premii de design, dar a rezistat în magazine doar două luni.

Windows Phone a obţinut în 2011 Premiul internaţional pentru excelenţă în design pentru produse interactive, ca şi premiul People’s Choise. Totuşi, Microsoft deţinea la sfârşitul lui februarie o cotă de numai 3,9% pe piaţa din SUA a sistemelor de operate destinate smartphone-urilor.

Din acest motiv, este esenţial ca Metro să atragă utilizatorii, având în vedere că va fi introdus pe atât de multe produse, se arată în articol.

Cele mai citite

În Sectorul 6, numărul de locuințe noi s-a înmulțit de șase ori în trei ani. Capitalei îi lipsește însă infrastructura esențială

Sectorul 6 al Capitalei a înregistrat cea mai rapidă dezvoltare imobiliară din București în intervalul 2020-2023, cu o creștere de peste șase ori a...

Cum înveți pisica să își facă nevoile la litieră? 3 sfaturi și recomandări utile

În procesul de îngrijire a unei pisici, o etapă esențială este învățarea acesteia să-și facă nevoile în litieră. În continuare, vei descoperi cum să...

Raport OMS: 8 milioane de decese anuale din cauza fumatului, impact major asupra sănătății orale

Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) relevă că fumatul cauzează anual aproximativ 8 milioane de decese în întreaga lume. În ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă