Termenul de grafica computerizata (CG) a fost pentru prima data folosit pe la inceputul anilor '60 si se referea la tehnica folosirii unui computer la prelucrarea imaginilor din lumea reala. Procedeul a fost imediat adoptat de majoritatea producatorilor de filme, precum si de fotografi si a fost folosit, in general, pentru crearea de efecte speciale.
Tehnologia a avansat, computerele au ajuns la performante greu de inchipuit acum 30-40 de ani, iar CG-ul a urmat acelasi trend, ajungandu-se pana la grafica 3D si la realitatea virtuala.
Mai mult, de curand compania americana Jim Henson a dezvoltat un sistem digital extrem de performant, botezat Henson Digital Performance Studio (HDPS), ce da o noua dimensiune graficii animate pe calculator, fiind mai rapid decat tot ce s-a folosit pana in prezent si conferind personajelor o mai mare naturalete in miscari.
Elementele principale ale HDPS sunt un costum special intesat de senzori, un “platou” de filmare cu opt camere video in infrarosu, o consola mobila, cu ajutorul careia papusarii pot controla miscarile si mimica personajului virtual, si un soft care transforma informatiile primite de la camere si senzori intr-un schelet 3D. Iar, in mare, filmarile se desfasoara cam asa: un actor imbraca costumul si interpreteaza rolul personajului virtual pe platoul special de filmare; un papusar se ocupa de miscarile trupului personajului, care sunt capturate, animate si proiectate pe un ecran-fundal, iar un al doilea papusar improvizeaza mimica personajului in timp real, manipuland mecanic ochii, sprancenele si gura acestuia.
Rezultatele noii tehnologii 3D se pot vedea in filme precum “101 dalmatieni” si “Frances”. Iar cel mai mare avantaj al HDPS este ca permite spontaneitatea in timpul filmarilor, ceea ce confera produsului finit o nota in plus de realism.
