Guvernul a decis: nu vrem dezbateri, nu vrem amendamente, nu vrem tergiversǎri. Legea descentralizǎrii, aşa cum a fost ea scrisǎ la Ministerul Dezvoltǎrii Regionale şi Administraţiei Publice şi amendatǎ de liberali pe ici, pe colo, prin pǎrţile care dureau la buzunar, va fi adoptatǎ prin angajarea rǎspunderii Guvernului. Ca de obicei, s-a invocat timpul scurt, necesitatea intrǎrii în vigoare înainte de sfârşitul anului.
Ce-i drept, dacǎ ne uitǎm la exemplul Legii referendumului, votatǎ în Camerǎ la 29 mai şi încǎ nepromulgatǎ la sfârşitul lunii noiembrie, vedem cǎ nici cea mai largǎ majoritate parlamentarǎ din istoria post-comunistǎ nu poate asigura adoptarea unei legi într-un orizont de timp predictibil, prin proceduri normale. Trebuie însǎ sǎ întrebǎm care era, la urma urmelor, graba. Guvernul promisese, ca principale obiective politice ale primului an de guvernare, modificarea Constituţiei şi regionalizarea. Primul fiind amânat sine die, din cel de-al doilea a rǎmas doar jumǎtate. Doar cǎ, în loc sǎ descentralizǎm cǎtre regiuni, transferǎm o parte a competenţelor Guvernului cǎtre judeţe. Dacǎ se vor înfiinţa vreodatǎ regiunile, vom avea nevoie de o nouǎ lege, care va transfera competenţe ale judeţelor cǎtre regiuni.
În realitate, Legea descen-tralizǎrii produce o reîmpǎrţire a puterii între principalele partide ale coaliţiei de guvernǎmânt. În Guvern, raportul dintre PSD şi PNL era, cel puţin teoretic, unul paritar; la nivelul preşedinţilor consiliilor judeţene, raportul dintre cele douǎ partide este de aproximativ 2 la 1. Trebuie sǎ mai remarcǎm cǎ majoritatea domeniilor “descentralizate” se aflau în subordinea miniştrilor liberali sau conservatori (culturǎ, turism, agriculturǎ, muncǎ şi familie, sǎnǎtate, transporturi). Aşadar, prin descentralizare se obţine, ca efect colateral, consolidarea poziţiei dominante a PSD în administraţie – şi ǎsta pare a fi un motiv ce nu suportă amânare.
Nu ne-am îngrijora prea tare cǎ pierd liberalii teren în faţa social-democraţilor. Dar proiectul care va deveni lege cuprinde o serie de prevederi cu consecinţe grave. În principiu, descentralizarea este bunǎ, dar feudalizarea nu. Deosebirea dintre cei doi termeni poate fi uşor scǎpatǎ din vedere: primul se referǎ la trans-ferul deciziei cǎtre comunitǎţi, al doilea la absolutizarea puterii unor conducǎtori locali.
Din pǎcate, cam astea vor fi efectele legii. ICOMOS, organizaţie a UNESCO cu expertizǎ în domeniul patrimoniului cons-truit, avertizeazǎ asupra imposibilitǎţii practice de a mai proteja clǎdirile de patrimoniu în faţa unor decizii ale consiliilor judeţene: “Responsabililor direcţiilor de cultură ce se vor afla în subordinea consiliilor judeţene nu li se prevede nici obligativitatea unui profil profesional din domeniul patrimoniului şi nici un mecanism de protecţie în faţa presiunilor politice locale”. Practic, aşa cum aratǎ Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, “consiliile judeţene vor avea voie sa declaseze monumentele din Lista Monumentelor Istorice, rolul Ministerului Culturii fiind pur formal”. L-am auzit pe Victor Ponta spunând cǎ nu-i problemǎ din moment ce monumentele din categoria A de patrimoniu rǎmân sub juridisdicţia Ministerului Culturii. Dar, dupǎ cum remarcǎ ICOMOS, “împărţirea monumentelor în clase valorice (A – naţională şi internaţională şi B – locală) va fi subordonată împărţirii pe criteriul naturii proprietăţii – publice sau private. Ori, dupǎ cum ştim, principalele probleme apar tocmai când e vorba de protejarea monumentelor aflate în proprietate privatǎ (a se vedea cazurile recente de demolǎri petrecute în Bucureşti). Legea “descen-tralizǎrii” instituţionalizeazǎ, de fapt, conflictul de interese, cǎci proiectele propuse de cǎtre consiliile judeţene vor fi avizate din punctul de vedere al patrimoniului cultural de cǎtre agenţiile din subordine.
O situaţie similarǎ va apǎrea în urma transferului spre consiliile judeţene a competenţelor referitoare la protecţia mediului. Direcţiile judeţene vor emite toate avizele privind interven-ţiile asupra mediului, inclusiv delimitarea şi administrarea ariilor naturale protejate. Cu alte cuvinte, avizul de mediu privind un proiect de genul exploatǎrii de la Roşia Montanǎ va putea fi acordat de cǎtre Direcţia Judeţeană Alba pentru protecţia mediului.
Nu întâmplǎtor, în mǎsura în care au avut timp sǎ o facǎ, o serie de asociaţii profesionale (arhitecţi, cineaşti) au protestat împotriva unor prevederi ale legii care priveau domeniul lor de activitate. În plus, aşa cum este formulatǎ, legea nu va putea contribui la reducerea disparitǎţilor regionale privind calitatea serviciilor publice (sǎnǎtatea, învǎţǎmântul gimnazial şi altele). Dimpotrivǎ, în judeţele sǎrace calitatea acestora va fi şi mai precarǎ cǎci politicile guvernamentale de redistribuire a resurselor vor fi tot mai greu de pus în practicǎ.
Mircea Kivu este sociolog
