Deputatul PSD Florin Pâslaru a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) pentru conflict de interese, judecătorii aplicând în cazul său o amendă penală de 2.000 de lei, pentru că şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar, în perioada 2009-2012. Pedeapsa cu amendă penală în loc de pedeapsă cu închisoarea ( în astfel de cazuri, cu suspendare) a fost administrată prin schimbarea încadrării juridice.
Decizia luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi contestată, atât de parlamentar, cât şi de procurori.
Redăm integral decizia Înaltei Curți:
” În baza art.386 din Codul de procedură penală, schimbă încadrarea juridică, dată faptei prin rechizitoriu, din infracţiunea de conflict de interese în formă continuată, prevăzută de art. 253/1 alin. 1 din Codul penal anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior într-o infracţiune de conflict de interese, prev. de art. 253/1 alin. 1 Cod penal anterior.
Face aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal şi în consecinţă: În baza art. 253/1 alin.1 din Codul penal anterior, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a şi c şi art.76 alin.1 lit.e din Codul penal anterior, condamnă pe inculpatul Pâslaru Florin Costin la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 253/1 alin.1 din Codul penal anterior.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63/1 Cod penal anterior privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere, cu rea-credinţă, de la plata amenzii.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei”.
În 7 ianuarie 2014, deputatul PSD a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese.
“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pâslaru Florin Costin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese”, se arăta într-un comunicat PICCJ.
Potrivit procurorilor, Florin Pâslaru, în calitate de deputat, a încheiat un contract civil şi ulterior a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat, în perioada 2009-2012, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerat din bugetul Camerei Deputaţilor.