29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialDepozit de deşeuri într-un fost poligon militar

Depozit de deşeuri într-un fost poligon militar

Depozitul ecologic de deşeuri menajere din partea de sud a Maramureşului va fi construit în fostul poligon de trageri al armatei, de lângă satul Arieşul de Pădure (comuna Satulung). Directorul executiv al Direcţiei Tehnice şi Investiţii din cadrul Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Chendea, a menţionat că, pentru obţinerea finanţării proiectului prin care va fi realizat sistemul de management integrat al deşeurilor, administraţia maramureşeană trebuie să facă dovada că terenul pe care va fi amplasat acesta aparţine domeniului public al judeţului. De aceea, „CJ Maramureş cere statului să aprobe trecerea fostului poligon din Arieşul de Pădure din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului”, spun reprezentanţii administraţiei judeţene. Terenul este în suprafaţă de 15 hectare şi este situat în extravilanul localităţii.

Ce înseamnă depozit ecologic

Sistemul european de management al deşeurilor se referă la colectarea selectivă, reciclarea şi valorificarea sau tratarea şi eliminarea acestora. În prezent, în Maramureş există şase depozite neconforme care se vor închide în momentul în care va fi pus în funcţiune depozitul ecologic. Acesta va fi compus din trei celule „captuşite” cu un strat de o jumătate de metru de argilă, pentru a împiedica poluarea terenului. Suprafaţa totală a zonei de depozitare va fi de peste opt hectare.

Cele mai citite

Debitul Dunării se apropie de minimul istoric. Măsuri pentru menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va continua să scadă în următoarele zile și ar putea ajunge la aproximativ 1.400 de metri cubi pe...

Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în trei județe, din cauza caniculei. Recomandări pentru șoferi

Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă luni, între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din Arad, Bihor...

Companiile apropiate de Viktor Orban își schimbă strategia după instalarea noului guvern din Ungaria

Analiștii avertizează că firmele care au depins de contractele publice ar putea avea dificultăți, iar unele riscă să dispară în noul context politic.Marile companii...
Ultima oră
Pe aceeași temă