29.5 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialDennis Pascovici a ajuns in Franta

Dennis Pascovici a ajuns in Franta

Dennis, fiul in varsta de numai doi ani al lui Cosmin Pascovici, a ajuns marti noaptea in Franta, unde a fost internat intr-o clinica din Paris. Micutul Dennis va fi supus in zilele urmatoare unor noi teste medicale. Baiatul fundasului dinamovist a plecat in capitala Hexagonului impreuna cu mama sa, Adina, dupa ce a suferit trei interventii chirurgicale pe creier, in decurs de numai trei saptamani, la Spitalul Bagdasar-Arseni.
Cel care a dat o mana de ajutor pentru ca Dennis sa ajunga in Franta a fost nimeni altul decat Ilie Nastase, cunoscut ca un mare stelist. Insa acum nu este vorba de un duel pe un teren de sport, ci de o lupta in care poate fi salvata viata unui copil. Respectat foarte mult in Hexagon, fostul mare tenismen a reusit sa-i faciliteze lui Dennis internarea in clinica pariziana. In urma analizelor pe care le va efectua Dennis, doctorii francezi isi vor da seama daca este nevoie de inca o interventie chirurgicala pe creier, care ar fi a patra in decursul unei luni, sau daca baietelul lui Pascovici va fi tinut sub supraveghere medicala si va continua tratamentul. Daca Nastase s-a ocupat de internare, conducatorii clubului dinamovist vor sustine financiar deplasarea. Dennis a fost supus primei interventii chirurgicale pe 18 septembrie, avand o tumoare pe creier. De atunci au mai urmat doua operatii, dupa care a fost externat in urma cu aproximativ o saptamana.

Cele mai citite

Premierul Republicii Moldova îi invită pe români să descopere Chișinăul: „Mai lăsaţi Barcelona, Londra şi Parisul”

Relațiile dintre România și Republica Moldova ar trebui să se dezvolte mai puternic atât în domeniul turismului, cât și în cel al investițiilor, consideră...

Alarmă în Ghencea! Daniel Oprița confirmă faptul că e deteriorat gazonul

Daniel Oprița a criticat starea gazonului de pe stadionul Ghencea și a susținut declarațiile făcute anterior de Mihai Stoica, după ce FCSB a decis...

Pauză totală după eșecul de la Wimbledon! Iga Swiatek dezvăluie cum a încercat să-și regăsească echilibrul

Aflată într-un sezon dificil, Iga Swiatek a explicat că după eliminarea de la Wimbledon a ales să se îndepărteze complet de tenis și să...
Ultima oră
Pe aceeași temă