In fine, chestiunea demografica pe care, odinioara, Ceausescu a rezolvat-o cu mijloace juridice, politienesti si… financiare (cine isi mai aminteste de impozitul pe burlacie sau, cum i se spunea cu un umor ascutit si cam cinic, "taxa portpenis"), a ajuns, dupa douazeci de ani, din nou pe masa Presedintiei. Dilema este insa azi alta, fiindca intre timp presedintele nu mai este conducatorul suprem de odinioara, cum nici regimul nu mai e de dictatura. Sa rezolvi problema scaderii si imbatranirii populatiei romanesti fara a avea alaturi reazemul asigurator al umarului ministrului de Interne este o adevarata cascadorie. Traian Basescu nu are insa naivitatea de a vrea sa rezolve prin ucaz, de sus in jos, o tendinta demografica mai ampla. El se multumeste sa o semnaleze sau, cum se spune, sa traga semnalul de alarma. "Daca nu facem acum ceea ce trebuie facut si sa stopam declinul demografic, practic ne sacrificam copiii si nepotii", zice domnia sa, si ca atare propune, printre altele, marirea varstei de pensionare a populatiei active. La drept vorbind, cu pensiile de astazi, fiecare roman trebuie ca si-ar dori, cu o durata variabila de la caz la caz, o prelungire a activitatii sociale si economice utile, chiar daca reumatismele, reducerea auzului si a puterii de penetrare a vazului l-ar indemna, in principiu, la intrarea in ultima mare vacanta. Cand insa vezi in jur atatia tineri absolventi de facultate – unii chiar cu doua facultati, doua masterate, eventual chiar inrolati intr-un program doctoral – care isi cauta solutiile pe piata muncii fara a le gasi (vezi bine, sunt… supracalificati!), iti spui ca solutia trebuie cautata in alta parte. Oricat de frivol ar parea, te gandesti daca nu cumva ministrul Sanatatii ar putea pune in anii care vin un pic de surdina programului de distribuire gratuita a prezervativelor, incluzand printre mecenatele sale si livrarea – tot fara bani – a faimoasei pastilute albastre catre pensionari. Charlie Chaplin a devenit tata, ca si Anthony Quinn, pentru cea din urma oara, in jurul varstei de 80 de ani, si asta era inainte ca inventatorii remediului albastriu sa fi primit Nobelul, in preistoria viagrei. Cresterea pensiei si administrarea dozei zilnice ar avea efecte pozitive infinit mai palpabile decat prelungirea etapei de viata caracterizate prin semnarea ritmica a condicii la locul de munca.
Faptul ca aceste randuri par mai ironice decat se vor este numai efectul circumstantei ca in Romania, atunci cand esti socotit inutil exploatarii economice, producerii de valori materiale si spirituale etc., devii o simpla carcasa umana care mai mult incurca (exceptie de la regula facand, desigur, perioadele electorale). In alte locuri, preocuparea pentru calitatea vietii varstei a treia este deplin legitima, dar la noi nu poate fi vorba de asa ceva. Daca nici tinerii nu valoreaza mai mult in ochii decidentilor!… O vreme ii tii pe la studii, ba chiar preferi sa le platesti cate o bursa, ceva, numai sa nu te incurce. Iar apoi, cand revin, excelent pregatiti si mult mai competenti decat socotesti ca le-ar sta bine, bagi de seama ca te concureaza. Fireste ca preferi atunci sa ii trimiti la export, fiindca in felul acesta ei se realizeaza, tu ramai cu manetele la indemana, ba unii mai si trimit cate ceva acasa; un dar, un ajutor, ce pica…
Daca nu facem acum ceea ce trebuie facut si sa stopam declinul demografic…" suna cel putin ambiguu. Oare la ce se refera presedintele? Sa fie oare domnia sa ingrijorat de aparenta scadere in virilitate a romanilor? Mira-m-as… Atunci? Te pomenesti ca este vorba despre politicile sociale si de educatie, de imbunatatirea conditiile generale de viata in Romania… Usor de zis ori sugerat, insa greu de facut. Faptul ca domnii Vantu, Tiriac, Voiculescu si Patriciu – ca sa dau numai cateva nume din topurile revistei "Capital" – traiesc mereu mai bine nu inseamna ca populatia patriei o duce din ce in ce mai convenabil. O stie Basescu, o stiu cei numiti si o stim fiecare.
Dar chiar sa ne bucuram pretutindeni de respectul celorlalti – inclusiv al functionarilor publici –, chiar sa ducem un trai mai inlesnit, chiar sa ne prospere din plin micul negot de marfuri sau idei, ramane o intrebare: ni se va mai parea mult timp convenabil sa traim intr-o tara de politicieni guralivi, insa neperformanti, care intretin artificial o criza la varf ce era unul dintre lucrurile de care ne-am fi dispensat fara nici o problema? Probabil nu. Ori numai daca suntem masochisti, triviali, meschini si cam natarai…
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
