Democratul Tim Kaine, cel care ar deveni vicepreședinte al SUA dacă Hillary Clinton va ajunge la Casa Albă, l-a atacat dur, într-o dezbatere televizată, pe candidatul republican la Președinție, Donald Trump. Kaine a sugerat că Trump ar fi „nebun”, informează Reuters citată de News.ro.
Tim Kaine a încercat să mute dezbaterea televizată de marţi, purtată între candidaţii la vicepreşedinţie, spre persoana lui Donald Trump, pe care l-a prezentat drept un pericol la adresa securităţii naţionale, drept o persoană care denigrează femeile şi minorităţile şi care pare să plătească puţine taxe federale.
Dezbaterea dintre Kaine, partenerul de cursă al candidatei la preşedinţie Hillary Clinton, şi rivalul său republican Mike Pence este singura întâlnire între cei doi, iar ambii s-au concentrat în cea mai mare parte a înfruntării asupra atacării candidaţilor la preşedinţie din cealaltă tabără.
Discuţiile au fost aprinse, iar cei doi au vorbit frecvent unul peste celălalt.
Kaine, un senator din Virginia, a încercat să atragă din electoratul lui Trump, în timp ce Pence, guvernatorul statului Indiana a încercat să o prezinte pe Clinton ca nedemnă de încredere să ocupe fotoliul de la Casa Albă şi a acuzat-o de un eşec ca secretar de Stat (2009-2013) în primul mandat al preşedintelui Barack Obama.
Kaine l-a înfuriat pe Pence evocând o declaraţie a fostului preşedinte republican Ronald Reagan, potrivit căruia un prost sau un nebun căruia i se dă arma nucleară pe mână ar putea declanşa o catastrofă.
„Iar eu cred că ăsta este partenerul de cursă al guvernatorului Pence”, a spus Kaine.
„Senatorule, senatorule, asta a fost chiar şi sub demnitatea ta şi a lui Hillary Clinton şi destul de josnic”, i-a replicat Pence.
Kaine a încercat, în mod clar intenţionat, să-l oblige pe Pence să apere poziţiile lui Trump. El le-a amintit milioanelor de telespectatori că magnatul newyorkez s-a împotmolit într-o dispută publică cu o fostă Miss Univers, săptămâna trecută, şi a denunţat faptul că miliardarul l-a lăudat pe preşedintele rus Vladimir Putin în mai multe rânduri.
Însă principalul obiectiv al lui Kaine a fost să sublinieze că Trump a refuzat să-şi publice declaraţiile de impozit, spre deosebire de toţi ceilalţi candidaţi la preşedinţie din istoria modernă a Statelor Unite.
The New York Times a dezvăluit în weekend că Trump a declarat la fisc pierderi în valoare de 916 milioane de dolari în 1995 şi că ar fi putut să evite să plătească taxe federale timp de 18 ani din această cauză.
„Guvernatorul Pence a trebuit să-i dea lui Donald Trump declaraţiile sale de venit pentru a arăta că se califică să fie vicepreşedinte. Donald Trump trebuie să prezinte declaraţiile sale, pentru a arăta că se califică să fie preşedinte”, a subliniat Kaine.
Pence, care are un stil discret spre deosebire de stilul bombastic al lui Trump, a răspuns că miliardarul, ca dezvoltator imobiliar, a creat mii de locuri de muncă şi s-a folosit de legile fiscale americane aşa cum au fost ele concepute să fie folosite.
„De ce nu-şi publică declaraţiile fiscale?”, i-a replicat Kaine.