Abordarea actuala a incalzirii globale nu va functiona. Este eronata economic, fiindca taxele pe emisiile de carbon vor costa o avere si nu vor face mare lucru; este eronata politic, fiindca negocierile pentru reducerea emisiilor de CO2 vor deveni tot mai tensionate si ne vor diviza. si, chiar daca cineva nu ar fi de acord cu aceste prime doua idei, abordarea actuala ramane gresita din punct de vedere tehnologic. Multe tari isi stabilesc tinte ambitioase de reducere a emisiilor inainte de negocierile globale de la Copenhaga, destinate inlocuirii Protocolului de la Kyoto. Sa ne imaginam ca omenirea reuseste sa convina un obiectiv ambitios, de exemplu reducerea emisiilor de CO2 cu 75% pana in 2100, pastrand in acelasi timp un ritm rezonabil al cresterii economice. Tocmai aici apare problema tehnologica: pentru a atinge aceasta tinta, resursele de energie fara carbon ar trebui sa fie in 2100 de 2,5 ori mai mari decat nivelul total al consumului global de energie din 2000.
Aceste cifre au fost calculate de economistii Chris Green si Isabel Galiana de la Universitatea McGill. Cercetarile lor arata ca o abordare eficienta a incalzirii globale implica nici mai mult, nici mai putin decat o adevarata revolutie tehnologica. Nu luam insa in serios aceasta provocare. Daca mergem in continuare pe calea pe care ne aflam, dezvoltarea tehnologica nici macar nu ne va apropia de o reala competitivitate in pret si eficienta a resurselor energetice fara carbon cu combustibilii fosili.
In decembrie, la Copenhaga accentul se va pune pe cuantumul reducerilor de emisii, nu pe modul in care am putea realiza reducerea. Se va discuta mai putin, poate chiar deloc, daca mijloacele de reducere a emisiilor sunt suficiente pentru a atinge obiectivele. Politicienii isi vor baza deciziile pe modele de incalzire globala care prezuma ca marile inovatii tehnologice ar aparea de la sine. Aceasta credinta este nefericit – si periculos – de gresita.
Green si Galiana analizeaza stadiul actual al energiilor fara carbon – energie nucleara, eoliana, solara, geotermala etc. – si descopera ca, luate impreuna, sursele alternative nu ne duc nici la jumatatea drumului unor emisii stabile de carbon pana in 2050, ci la doar o mica fractiune pe calea catre o stabilizare pana in 2100. Avem nevoie de mult, mult mai multa energie fara carbon decat se produce astazi. Si totusi nu vom dispune de tehnologia necesara nici in privinta dimensiunii la care ar trebui introdusa si nici in cea a stabilitatii. In multe cazuri e nevoie de cercetare si dezvoltare la niveluri de-a dreptul rudimentare. Suntem departe de a fi pornit aceasta revolutie tehnologica.
Tehnologia actuala este atat de ineficienta incat, daca am fi cu adevarat interesati de exploatarea energiei eoliene – pentru a da doar un exemplu –, ar trebui sa intesam practic majoritatea tarilor cu turbine, pentru a putea genera destula energie pentru toata lumea. Dar nici asa nu am rezolva problema stocarii: cu alte cuvinte, nu stim ce sa facem cand nu bate vantul. Decidentii ar trebui sa abandoneze negocierile tensionate in problema reducerii emisiilor si sa convina, in schimb, investitii in cercetare si dezvoltare pentru a duce tehnologia la nivelul necesar. Nu doar ca asa ar exista o sansa mai mare de a face cu adevarat ceva impotriva schimbarii climei, dar am avea si mai multe sanse de succes politic. Tarile cu emisiile cele mai mari in secolul al XXI-lea, inclusiv India si China, nu vor sa-si asume tinte dure si costisitoare. Ele ar fi foarte probabil mult mai dispuse sa accepte o cale mai ieftina, mai inteligenta si mai benefica.
Politicienii din ziua de azi se concentreaza ingust pe taxe de carbon suficient de mari incat sa opreasca oamenii de la folosirea de combustibili fosili. E o problema gresita. Luat individual, mecanismul pietei este o metoda ineficienta de stimulare a cercetarii si dezvoltarii intr-un domeniu tehnologic nesigur, iar in lipsa unor alternative, taxele ridicate pe carbon vor dauna cresterii economice. Altfel spus, pierdem cu totii. Green si Galiana propun ca initial taxarea carbonului sa se mentina in limite reduse (sa zicem de cinci dolari pe tona) pentru a finanta cercetarea si dezvoltarea in energetica. In timp, spun economistii, taxa ar putea fi crescuta usor pentru a incuraja introducerea tehnologiilor alternative, eficiente si ieftine. A investi anual cam 100 de miliarde de dolari in cercetarea energiilor fara carbon ar insemna sa putem, in esenta, rezolva schimbarea climei pe parcursul secolului.
Green si Galiana au calculat beneficiile – provenite din reducerea incalzirii si cresterea prosperitatii – si au estimat prudent ca fiecare dolar cheltuit in aceasta abordare ar economisi 11 dolari in daune climaterice. Comparati aceste cifre cu alte analize, care ne arata ca reducerea imediata si masiva a emisiilor ar fi scumpa, dar ar reduce daunele cu doar 0,02 dolari.
Daca vom continua sa implementam politici de reducere a emisiilor pe termen scurt fara sa ne concentram pe dezvoltarea tehnologiei necesare acestei reduceri, singurul rezultat posibil va fi un impact aproape zero asupra climei, dar o reducere semnificativa in cresterea economica – adica mai multi oameni saraci si o planeta intr-o situatie mai proasta decat trebuie.
