Hotarat lucru, ortodocsii au ghinion. Nu ca a murit Patriarhul Teoctist, pentru ca asta a facut, nu a decedat, nu a trecut in nefiinta, nici nu si-a luat vacanta in imparatia cerurilor sau a plecat la o plimbare prin gradina lui Dumnezeu, cum sugereaza titlurile din presa, ci a murit, bine peste media de varsta a barbatului roman, dupa ce fusese poreclit de colegii nerabdatori Nemuritorul-Highlander pentru intarziere. Nimic iesit din comun, ghinionul vine numai din faptul ca un eveniment banal, moartea unui personaj foarte romanesc, putin rau si prea putin bun, caldicel in vremuri care aveau nevoie de oameni mai intregi (care in Polonia se gaseau), devine in mainile industriei opiniei publice de la noi evenimentul kitsch al anului. si asta in timp ce alti crestini foarte vocali au probleme de imagine, pentru ca micile lor intimitati, ca au fost securisti sau ca isi insala nevestele cu cine apuca, au devenit brusc foarte publice si ipocrizia lor devine evidenta pentru toata lumea.
As spune ca oamenii politici sunt primii vinovati, daca nu ar da tonul si oameni din biserica. Episcopul Calinic se repede sa scrie la Evenimentul Zilei. Exceptionala ocazie sa isi mai vada numele in ziar! El are de raportat o profetie a unui grec care a prezis ca acesta va fi anul mortii patriarhului. Grecul, daca o fi existat vreodata, era probabil un pagan, pentru ca un crestin nu crede in asemenea superstitii, dar nu as vrea sa ma mir de greci, deoarece, adusi la exasperare de biserica lor nationala ortodoxa, antieuropeana si cu pretentii de biserica de stat, au inceput, mai nou, in numere mari, sa se roage zeilor Olimpului in temple antice, desi Ministerul Culturii grec ii persecuta, pretinzand ca acestea sunt lacasuri de cultura, nu de cult, uitand ca si Nôtre Dame e la fel. Dar Vadim Tudor il bate pe Calinic de departe. El l-a visat pe patriarh mort si pe el insusi plangand la capataiul lui. El stie si cine este criminalul: dusmanii lui Ceausescu si ai lui, care in 1990 l-au facut pe patriarh, in scurtul interval in care nu s-a prins incotro se indreapta Romania, sa se retraga la manastire, plus satanistii de la CNSAS (asta suna bine) care l-au persecutat in tot felul. Patriarhul insa a fost mai tare decat satanistii, dovada ca dosarul lui si ale tuturor celorlalti au ramas inchise si au de patimit azi doar ierarhii ca Nicolae Corneanu, care au avut curajul sa marturiseasca si sa se pocaiasca. Fraieri au mai fost! Ei au devenit astfel singurii securisti dovediti, in vreme ce ceilalti se bucura de o perfecta imunitate. Daca mai si mor, au parte de intreaga solidaritate a vechii retele comuniste, zilele astea mai ortodoxa ca niciodata. Fosti lideri UTC fac emisiuni lacrimogene. Fostul ziar al partidului comunist se depaseste pe sine si orice urma de bun gust scriind lungi editoriale siropoase despre raposatul desprins parca din Filocalie. Or fi avand vreo idee cat e de enorma afirmatia? Ma indoiesc. Marele crestin Nicolae Vacaroiu declara printre cruci ca acum e momentul sa facem Catedrala Neamului. Comunistii astia nu isi uita planul nici peste 20 de ani, asa e, catedrala mai lipsea in ansamblul faraonic de pe Splaiul Dambovitei, trebuie sa o facem, si propun sa il ingropam si pe dl Vacaroiu acolo langa patriarh, ca si faraonii se ingropau cu admiratori cu tot. Cand ma gandesc la toti acesti oameni pe care comunismul (organizat de ei) nu ii lasa sa isi desfasoare credinta in intreaga ei splendoare, imi dau de-a dreptul lacrimile. Mai sunt, desigur, si Voiculescu, si Iliescu, si Traian Basescu, care si ei fac ce pot. Cel din urma i-a decernat patriarhului Steaua Romaniei post-mortem. Dar raposatul avea deja decoratii de la alti presedinti, si a decora mortii nu are nici un sens. Plus, momentul nu e bine ales, mai e un an pana la alegeri, si lumea risca sa uite, daca nu vine vreun consilier cu ideea salvatoare sa i se mai dea una la pomenirea de un an. Alt crestin de circumstanta, Rasvan Popescu de la CNA, s-a trezit si el sa interzica emisiunile de divertisment in ziua inmormantarii. Poate nu a aflat ca divertismentul principal e chiar succesiunea patriarhului, la care se va duce o competitie strasnica intre alte personaje cu dosar, unii mai luminati, altii mai din topor, si care va fi prezentata de presa noastra crestina cu avantul epic si vocabularul cu care ne sunt descrisi sotul Romanitei impuscand infractorul sau liceanul Bogdan sarind de pe balconul iubitei sale. Sa interzica asta CNA, daca poate!
Raposatul patriarh s-a cait cu ceva vreme inainte de a muri, a recunoscut ca ii pare rau ca nu a protestat cand Ceausescu demola biserici (cum au facut-o cativa intelectuali). Cum dosarele CNSAS la asemenea personaje considerate si dupa moarte bune de muls de catre oamenii politici nu le vom vedea pe lumea asta, nu ne ramane decat sa presupunem ca ele sunt cunoscute pe lumea cealalta si Dumnezeu va judeca in cunostinta de cauza. Toti suntem pacatosi, deci nu ne ramane decat sa speram ca o sa il ierte. In conceptia pe care o impartasea si raposatul, Dumnezeu nu ne judeca oricum dupa fapte, de asta in lumea ortodoxa nu prea renteaza sa fii bun, ci numai dupa credinta. Eu, care, adolescenta, l-am auzit pe patriarh proslavindu-l pe Ceausescu, l-am gasit si atunci plin de credinta. Credinta numarul unu l-a ajutat sa strabata cu brio comunismul si tranzitia. Cu credinta numarul doi e de sperat ca se va descurca pe lumea cealalta. E grozava lumea asta ortodoxa de dupa comunism, la care s-a ajuns la o asemenea coabitare armonioasa a credintelor, si nu pot intelege de ce membrii altor confesiuni nu le lasa balta si nu o imbratiseaza pe a noastra, care e atat de avantajoasa.
Alina Mungiu-Pippidi este presedinte fondator al SAR si cercetator asociat al Colegiului St. Antonys din Oxford
