15.4 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialDecizie controversată care poate amplifica tensiunile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană

Decizie controversată care poate amplifica tensiunile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană

UPDATE 23.50: Secretarul general al ONU Ban Ki-moon "a criticat puternic" luni decizia israeliană de a aproba construcţia de noi locuinţe în coloniile din Cisiordania şi la Ierusalim, a declarat purtătorul său de cuvânt Stephane Dujarric, informează AFP. Iniţiativa "ridică întrebări legitime cu privire la intenţiile pe termen lung ale Israelului, la fel ca declaraţiile repetate ale unor miniştri israelieni cerând anexarea Cisiordaniei", a subliniat purtătorul de cuvânt. 

Ban, a adăugat el, "reafirmă că implantările sunt ilegale conform legilor internaţionale şi cere guvernului israelian să revină la astfel de decizii în interesul păcii şi al unei soluţionări finale echitabile". Ban se declară "foarte dezamăgit" că aceste decizii sunt luate la doar patru zile după apelul Cvartetului ca Israelul să pună capăt politicii sale de colonizare, conchide comunicatul. 

=====

Guvernul Israelului a aprobat, luni, construirea a 560 de locuinţe suplimentare în colonia evreiască Maale Adumim, situată într-o zonă din Cisiordania revendicată de Autoritatea Palestiniană, informează site-ul cotidianului Le Monde, citat de Mediafax.

Decizia a fost luată de premierul Benjamin Netanyahu şi de ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman. Circa 560 de locuinţe urmează să fie construite în colonia Maale Adumim, situată în Cisiordania, la est de oraşul Ierusalim.

Decizia riscă să amplifice tensiunile dintre Israel şi Autoritatea Palestiniană, care consideră Cisiordania teritoriu palestinian.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă