15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDecanul de vârstă al marinarilor militari a împlinit 101 ani

Decanul de vârstă al marinarilor militari a împlinit 101 ani

Anul acesta a fost declarat Anul veteranilor de război. Comandorul în retragere Mihail Chiriţă a fost aniversat, la data de 10 august, pentru onorabila vârstă de 101 ani. Ziua sa de naştere este specială şi prin prisma faptului că este apropiată de cea a Marinei Române (15 august).

Începând cu Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, deteriorarea auzului a reprezentat o problemă, atât pentru trupele afectate, cât şi pentru factorii militari de conducere care au căutat permanent un remediu pentru această dizabilitate auditivă, prin colaborarea cu firme private din domeniu. În semn de recunoştinţă, Asociaţia de Caritate din Armata României CAMARAZII şi Forţele Navale Române, împreună cu S.C. Clarfon România SRL, au dorit să-şi arate aprecierea şi recunoştinţa faţă de veterani, oferindu-i comandorului în retragere Mihail Chiriţă un aparat auditiv, pentru a se bucura de un auz normal.

Comandorul Mihail Chiriţă a fost avansat în gradul de aspirant în anul 1937 şi a fost repartizat ca ofiţer pe Monitorul Bucovina. Trei ani mai târziu, veteranul a luat parte la operaţiunea de evacuare a Basarabiei. Un moment greu din viaţa sa l-a reprezentat arestarea de către trupele sovietice şi trimiterea sa în lagărul de la Oranki-Stranie, din Odessa, în anul 1944. A fost întemniţat timp de 1.350 de zile. La scurt timp după revenirea în ţară, a fost trecut în rezervă.

În anul 1953, comandorul a fost încadrat la Şcoala Militară de Marină ca profesor de navigaţie şi astronomie şi a redactat cursurile de Astronomie Nautică şi de Navigaţie. Lucrările sale sunt utilizate şi astăzi la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa. 

Emblema de Onoare a Statului Major General

Comandorului Mihail Chiriţă i-a fost oferită Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Navale la împlinirea a 95 de ani de viaţă, iar la aniversarea centenarului, în anul 2014, i-a fost oferită Emblema de Onoare a Statului Major General. Cu aceeaşi ocazie, veteranul a fost primit ca membru de onoare al Clubului Amiralilor.

 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă