Dovezile Procuraturii din Berlin privind implicarea Bucurestiului sunt fara cusur. Comanda de a arunca in aer sediul postului de radio „Europa libera” a venit chiar de la Securitatea romana. Plesita a asigurat si explozibilul necesar acestui act terorist. Plesita este omul care a plimbat prin Romania asemenea „revolutionari internationalisti”, dotandu-i cu adevarate arsenale militare. Plesita crease doua grupuri operative agresive: „Eterul” si „Melita”, sa-i „anihileze” si „brichiseze” pe colaboratorii romani ai posturilor de radio straine, adicatelea angajati in „propaganda dusmanoasa”. A infiintat dupa aceea chiar o „unitate de lichidat” pentru cei care „tradau”.
Pentru Plesita, Carlos era doar un „potential terorist” sau „terorist de renume mondial”. Carlos si Weinrich erau vechi cunostinte ale lui Plesita. Prin acesta au procurat din Romania nitropenta pentru atentatele cu bombe de la „Europa libera” si „Casa Frantei”, dar si dispozitive pentru multe alte atentate. Plesita le-a oferit teroristilor o vila, pasapoarte false, arme, informatii secrete, terenuri de antrenament, bani. Pentru atentatul de la „E.L.” Plesita a platit gruparii Carlos-Weinrich suma de un milion de dolari. Acelasi satrap i-a dat si o lista de „brichisari”. A comandat cel putin sapte atentate.
Daca un as al terorismului, precum Weinrich, are o condamnare pe viata, un supraprofesionist al crimei, Nicolae Plesita, n-a ajuns inca in boxa acuzatilor. Plesita i-a smuls barba lui Goma, ii tortura pe romanii care doar susoteau, dar purta „convorbiri” cu teroristi ca Weinrich si Carlos, implicand Romania in acte periculoase.
UM 0920 ii urmarea pe Carlos si Weinrich, iar UM 0625 il inzestra cu arme. Plesita a declarat ca purta doar „convorbiri protocolare” cu echipa Carlos-Weinrich si a intreprins „actiuni de influenta” sa nu savarseasca activitati teroriste impotriva Romaniei. Adica s-a facut frate cu dracu'. La inceput, pentru „anihilari” se preferau ofiteri romani. Plesita a fost insa cel care a introdus metoda angajarii de teroristi care nu puneau intrebari atunci cand isi luau milionul de dolari de la Bucuresti. Plesita a devenit cel mai mare vanator de disidenti. A si declarat ca n-a omorat decat „vreo doi-trei”. Cu siguranta Plesita stie cele mai multe despre crimele Securitatii. Ba mai este si mandru ca a facut politie politica.
Reiese si din Rechizitoriu ca Sergiu Nica, seful Serviciului 4 de la UM 0625, l-a contactat pe Carlos la Berlin din ordinul lui Plesita. Pana nu demult Sergiu Nica participase la urmarirea lui Carlos. Sergiu Nica a declarat in scris ca Plesita i-a solicitat o intalnire cu Carlos. Sergiu Nica a murit la scurt timp dupa Revolutie, in conditii suspecte.
Dupa cum veti constata, stimati cititori, procurorii germani folosesc calificativul „banda” pentru actiunile lui Weinrich la comanda serviciului condus de Plesita. Nu este nici o exagerare: pana si socialistul Fran·ois Mitterrand a calificat CIE, serviciul condus de Nicolae Plesita, drept o „banda de asasini” si si-a amanat vizita la Bucuresti.
Procuratura Generala Berlin
Elssholzstrasse 30-33, la 01 octombrie 2001
10781 Berlin
Catre Tribunalul Berlin
Camera mare de punere sub acuzare
Camera juratilor
Rechizitoriu
Johannes Weinrich, fara ocupatie, nascut la 21 iulie 1947 in Brakel-Hoxter, casatorit, german,
alias John Scally, nascut la 22 februarie 1947 in Greenock, englez,
alias Charles Keegan, nascut la 20 august 1946 in Londra, englez,
alias Gerald Anthony Allen, nascut 23 iunie 1947 in Africa de Sud, cetatean britanic,
alias Josef Fraberger, nascut la 14 aprilie 1945 in Viena, austriac,
alias Werner Grebner, nascut la 5 decembrie 1947 in Viena, austriac,
alias Rolf Michael Berger, nascut la 20 iunie 1946 in Hamburg, german,
alias Hugo Werner Strotz, nascut la 24 iunie 1947 in Uznach, elvetian,
alias Mossed Ahmed Moqbel, nascut 1947 in Aden, iemenit
alias Ali Bin Thabet Ali, nascut 1948 in Aden, iemenit
alias Kamal Amer Saeed, nascut 1947 in Aden, yemenit,
alias Jean Salibi, nascut 1947 in Damasc, sirian,
alias Joseph Leon, nascut 1947 in Damasc, sirian
retinut provizoriu in cauza de aici (atentat Paris-Orly) la 24 martie spec. arest. 1975 si in arest preventiv la pen. Karlsruhe incepand cu 26 martie spec. 1975 in baza mandatului de arest al judecatorului de instructie al Tribunalului federal emis la 25 martie 1975. La 14 noiembrie 1975 mutat in penit. Bochum. Prin decizia din 18 noiembrie 1975 contra cautiune scutit de exec. arest. prev. si eliberat in aceeasi zi. Mandatul de arest si decizia de suspendare anulate la 6 aprilie 1976 prin hot. Judecatoriei Frankfurt/Main. Mandat de arestare nou emis la 9 noiembrie 1977 de judecatorul de instructie al Tribunalului federal. Acesta revocat din nou prin hotararea din 16 mai 1984 a judecatoriei Frankfurt/Main.
– la 4 iunie 1995 retinut in alta cauza si incepand cu 5 iunie 1995 in arest preventiv in cauza aceea la penitenciarul Berlin-Moabit, cu nr. 2669/95-6 – in registrul detinutilor.
Aparatori alesi:
1. Avocat dr. Stefan Konig Gorlitzer Strasse 74 10997 Berlin
2. avocat Rainer Elfferding Oranienstrasse 34, 10999 Berlin
3. avocat Steffen Tzschoppe Torellstrasse 1, 10243 Berlin
este acuzat ca
in ianuarie 1975 la Paris, la 21 februarie 1981 la Munchen, la 22 aprilie 1982 la Paris, la 13 aprilie 1983 la Atena si la 31 decembrie 1983 la Marseille si Tain L'Hermitage de fiecare data in comun cu alti faptasi prin trei actiuni independente a ucis la Paris 1982, la Marseille 1983 si la Tain L'Hermitage 1983 cu viclenie si mijloace periculoase public oameni, in total in sase cazuri, iar prin alte trei actiuni la Paris 1975 in 148 cazuri, la Munchen 1981 in 4 cazuri si la Atena intr-un caz a incercat cu viclenie si mijloace periculoase public sa ucida oameni, provocand totodata in toate cazurile o explozie cu ajutorul unui material exploziv si periclitand integritatea corporala si viata altora, ca si bunuri materiale de valoare insemnata, cauzand in 6 cazuri usuratic moartea unor oameni.
In sarcina acuzatului se retin urmatoarele:
In anul 1974 acuzatul a intrat intr-o banda terorista criminala condusa de Sanchez, urmarit separat, banda care se autointitula „Organizatia Revolutionarilor Internationali” si „Organizatia luptei armate arabe”; dupa scurt timp a preluat functia de „loctiitor” al lui Sanchez si a fost responsabilul principal pentru planificarea si executarea unor atentate teroriste in Europa de Vest.
I. Corespunzator intelegerii facute si cu acuzatul, pe aeroportul Paris-Orly, doi faptasi, urmariti separat, au tras la 13 ianuarie 1975 intre ora 12,15 si 12,20 de doua ori cu un aruncator de rachete intr-un avion Boeing 707 al companiei El Al, avionul avand rezervorul de combustibil plin, gata de start, cu 136 pasageri si 12 membri ai echipajului la bord, pentru a distruge acest avion si a ucide pasagerii aflati la bord.
Tragerea a avut loc dintr-un autoturism tip Peugeot 504 pe care acuzatul, initiat in planuirea faptei, l-a inchiriat in Paris la 8 ianuarie 1975 prezentand acte personale falsificate pe numele „Dieter Muller” si l-a pus apoi la dispozitia executantilor nemijlociti ai faptei.
Fapta nu a reusit deoarece capetele explozive lansate au gresit tinta, nelovind masina El Al si nimerind in schimb cladirea aeroportului si avionul de pasageri stationat al companiei iugoslave JAT, care a fost lovit la nivelul rezervorului de combustibil. In avion se aflau mai multi membri ai echipajului, dintre care trei au fost raniti. Unui agent de politie, care pazea avionul, i s-a infipt o schija metalica in coapsa.
II. In seara zilei de 21 februarie 1981 acuzatul a plasat in colaborare cu alti membri ai bandei dirijate de el si de „Carlos”, pe partea exterioara a cladirii de emisie a postului „Radio Europa Libera” din Munchen, Oettingenstrasse 64, o incarcatura exploziva formata din 15 kg nitropenta pentru a distruge la comanda serviciului secret roman SECURITATE parti ale cladirii si a-l ucide pe seful sectiei romane, Emil Georgescu.
Explozia care s-a produs la ora 21,50 a distrus parti mari ale cladirii. Cu toate ca, contrar asteptarilor acuzatului, nu a fost ucis nimeni, au fost raniti totusi colaboratorii FISCHER, ANTALIS si PULDA, aflati in cladire. Martora Pulda a suferit plagi ale fetei si fractura maxilarului inferior. Ea a fost nevoita sa stea in spital mai multe luni si este desfigurata si in prezent de cicatrice.
Martorului Antalis i-au patruns aschii de sticla in ochi, astfel ca a orbit de ochiul stang.
Martorul Fischer a fost lovit de aschii de sticla la cap si corp. In consecinta, martorul are si in prezent o capacitate de miscare redusa, auzul slabit si perturbatii psihice.
III. In primavara anului 1982, banda condusa de Sanchez si de acuzat a planuit din insarcinarea unui serviciu de informatii sirian sa-l ucida pe Abou Zahr, editorul revistei „Watan Al Arabi”, care apare la Paris, si sa arunce in aer cladirea editurii, situata in rue Marboef 33.
Pentru executarea faptei planuite, un membru al bandei a parcat in noaptea spre 22 aprilie 1982 in fata cladirii editurii, situata in centrul Parisului, un autoturism Opel Kadett cu numarul de inmatriculare austriac W 691-814, in care acuzatul a plasat o bomba de aproximativ 20 kg exploziv militar TNT, prevazuta cu focos cu intarziere.
Incarcatura exploziva a fost detonata in dimineata zilei de 22 aprilie, la ora 9.02, asa cum a fost intentia acuzatului. Explozia a distrus vehiculul, a avariat mai multe cladiri in raza de 250 metri si 20 de vehicule. Ea a sfasiat fata lui Nelly Guillerme, in varsta de 30 de ani, care alerga intamplator pe trotuar. Bucati metalice din vehicul au patruns in partea superioara a corpului victimei, care a decedat chiar la locul faptei datorita hemoragiei.
IV. Incepand cu anul 1983, acuzatul si Sanchez planuiau ca in colaborare cu organizatia terorista greaca „Ela” sa-l ucida pe ambasadorul Arabiei Saudite la Atena, Abdullah Al Malhoog.
In acest scop doi membri ai bandei, care se numeau „Gianni” si „George”, au declansat la ordinul acuzatului in 13 aprilie 1983, in jurul orei 10,03, la intersectia strazilor Papanastassiou/Taigetos din cartierul Psychiko al Atenei o bomba amplasata intr-un autoturism Daihatsu-Cuore, parcat de ei in prealabil, in momentul in care masina ambasadorului Arabiei Saudite se afla la acelasi nivel.
Explozia a distrus parbrizul si roata din fata dreapta ale masinii ambasadorului, astfel s-a pierdut controlul volanului si masina s-a lovit de un pom. Soferul nu a fost ranit. Ambasadorul nu se afla in masina deoarece a mers pe jos.
Au fost avariate grav si autoturismul particular al martorului Androulakis, care se deplasa in fata masinii ambasadorului, alte autovehicule parcate si case de locuit din jur. Martorul insusi a fost ranit pe fata de aschii metalice.
V. La 31 decembrie 1983 acuzatul, impreuna cu cel putin inca un membru al bandei au ascuns o bomba de 15 kg, prevazuta cu focos cu intarziere, in safe-ul de bagaje nr. 611 din gara principala a Marsiliei si o alta incarcatura exploziva similara in compartimentul de bagaje al vagonului nr. 3 al trenului expres TGV „Valenciennes”, care a parasit gara la ora 17,29.
Corespunzator unui plan de actiune comun cu Sanchez, acuzatul a intentionat ca prin exploziile intr-un tren si intr-o gara sa omoare cat mai multi oameni.
Bomba amplasata in trenul expres s-a declansat la ora 19,42, la mica distanta dupa gara Valence la Tain L'Hermitage. Explozia a sfasiat vagonul. Usile si banchetele au fost proiectate in exterior. In apropierea locului exploziei sedeau sotii Jeanne (45) si Bernard (44) Verite, ca si Michele Johannes (46), ale caror capete si membre au fost zdrobite. Johannes si Jeanne Verite au decedat imediat, iar Bernard Verite la data de 2 ianuarie 1984.
Incarcatura exploziva plasata in gara centrala a explodat la ora 20.08. Makhlouf Maouche, aflat intamplator in apropiere, a fost lovit de fragmente metalice si de sticla si a decedat in scurt timp prin hemoragie. Lui Marek Skwirut explozia i-a smuls ambele picioare, bratul stang si mana dreapta. Si el a murit chiar la locul faptei. Alte persoane au fost ranite extrem de grav si unele au pierdut membre ale corpului.
Infractiunea pedepsita conform SS 211, 308 al. 1-3, 52, 53, 25 al. 2, 2 al. 2 cod penal; S 311 al. 1-3 cod penal a.F.
Rezultatul esential al cercetarilor
1. Referitor la persoana acuzatului
Acuzatul are varsta de 52 ani. El a crescut in Schwerte/Westfalia ca fiu al unui profesor de liceu, acum deja decedat, si a avut doua surori. Mama sa este inca in viata si a fost casnica. Dupa bacalaureat acuzatul a studiat germanistica la Ruhruniversit’t din Bochum, mai tarziu in Frankfurt pe Main. In 1970 acuzatul si-a intrerupt studiile pentru a prelua conducerea editurii „Roter Stern” (Steaua Rosie) din Frankfurt. In 1972 s-a intors la Bochum, unde a condus pana la sfarsitul anului 1974 libraria politica „Politische Buchhandlung”. Urmasul sau a devenit acolo Thomas KRAM, care este dat in urmarire. In continuare el a condus in Frankfurt editura „Roter Stern” (Steaua Rosie).
In acest timp acuzatul a intrat intr-o „Celula Revolutionara” („RZ”) activa in zona Frankfurt si din care incepand din anul 1976 s-a dezvoltat uniunea „Celule Revolutionare” (Revolutionare Zellen). Alti membri ai acestei grupari au fost Gerd Schnepel, Wilfried Bose („Boni”), Brigitte Kuhlmann („Halima”), Hans-Joachim Klein si Magdalena Kopp („Lilly”).
In jurul anului 1974 l-a cunoscut astfel pe Ilich Ramirez Sanchez, care isi spunea pe atunci „Johnny” iar mai tarziu „Carlos” si care la randul sau conducea sub Nadi Haddad, o celula europeana a organizatiei subversive palestiniene PFLP.
In 1971 s-a casatorit in Frankfurt cu Jessica Scott, de cetatenie americana. Din 1973 pana aproximativ in 1978 acuzatul a trait impreuna cu Magdalena Kopp si copilul acesteia. Apoi martora l-a parasit pentru Sanchez.
In legatura cu atentatul de la aeroportul Paris-Orly, care va mai fi descris, acuzatul a fost retinut la 24 martie 1975, fiind suspectat de participare la fapta si a ajuns apoi in arest preventiv. La 18 noiembrie 1975 el a fost scutit de arest din motive de sanatate (prostatita si dureri de spate).
La inceputul anului 1976 acuzatul a fugit in Iemenul de Sud, la Aden, fiind cautat apoi, incepand cu 1977, din nou cu mandat de arestare; tot la Aden s-a refugiat in prealabil si Sanchez, cautat in intreaga lume pentru uciderea intre timp a doi agenti de politie francezi si a lui Michel Mourkabal in Paris la data de 27 iunie 1975 ca si pentru atentatul asupra conferintei OPEC in Viena la 21 decembrie 1975, ca si complicii acestuia Bose, Kuhlmann si Gabriele Krocher-Thiedemann.
Sanchez se dadea pe atunci drept diplomatul iemenit Fawaz Ahmed Adil.
Cel putin Kopp, Sanchez si acuzatul au stat la sfarsitul anilor '70 si la Bagdad/Irak.
Si Weinrich a primit un pasaport in Iemenul de Sud; acesta il legitima ca cetatean iemenit cu numele de Thabet Ale Bin Ali. Impreuna cu Sanchez, care se dadea drept diplomat iemenit cu numele de Ahmed Adil Fawaz, acuzatul a plecat la 20 martie 1979 prin RSCS in RDG. In anii care au urmat, Weinrich a locuit mai ales in hoteluri de lux si apartamente inchiriate de el pentru banda la Berlin (Est), Budapesta, Bucuresti, Beirut, Tripoli, Belgrad si Damasc. Cel putin in Berlinul de Est el se dadea fata de terti drept diplomat si om de afaceri strain. Sederea in RDG i-a fost interzisa in vara anului 1984.
In anii care au urmat apoi acuzatul a stat impreuna cu Sanchez si sotia acestuia de mai tarziu, Kopp, in Damasc, fiind sprijinit de guvernul sirian.
Acolo el se dadea drept cetatean austriac cu numele de Peter Schmidt.
In jurul anului nou 1990/91 jurnalistii au descoperit unde stateau numitii in Damasc. In consecinta ei au fost expulzati de autoritatile siriene. Ca urmare Sanchez a plecat in Sudan si Kopp in Venezuela, iar acuzatul s-a stabilit in Iemen, unde a folosit un pasaport diplomatic al Iemenului de Sud pe numele Mossed Ahmed Moqbel.
Dupa ce guvernul Iemenului de Sud, care a tolerat prezenta acuzatului, a fost infrant in razboiul civil, Weinrich a fost cazat intr-o vila la marginea orasului Sanaa si pus acolo sub arest la domiciliu.
La data de 4 iunie 1995 acuzatul a fost transferat in Germania si condus de functionari ai Oficiului federal criminal la Berlin. Incepand cu ziua urmatoare el se afla in arest preventiv la Berlin pentru atentatul asupra consulatului general francez. La data de 17 ianuarie 2000 el a fost condamnat in aceasta cauza de Tribunalul de land Berlin (dosar 523-6/94) la inchisoare pe viata pentru omor infaptuit si tentativa de omor ca si infractiune cu exploziv. Sentinta inca nu a ramas definitiva deoarece acuzatul a facut cerere de revizuire.
Complicele sau, Sanchez („Carlos”), a putut fi prins deja in 1994 de autoritatile franceze. Intre timp acesta a fost condamnat in Franta la inchisoare pe viata pentru uciderea a doi politisti si isi ispaseste pedeapsa in Paris. Justitia franceza mai face cercetari impotriva lui pentru numeroase alte infractiuni, care sunt in parte identice cu faptele incriminate aici. In cauza atentatului comis asupra „Maison de France” este in vigoare impotriva lui Sanchez un ordin de arestare al Judecatoriei Tiergarten pentru omor cu asociere pp.
Unii martori il descriu pe acuzatul Weinrich ca „barbat mic, agil, dur”, ca „executant” si „organizator pedant” (dr. Varga, Szabo) ca si „ca om de actiune” (Groven). Datorita faptului ca proceda cu precizie la planuirea si executarea atentatelor savarsite de el serviciul de informatii ungar i-a dat acuzatului porecla de „inginer”.
2. Referitor la banda Carlos-Weinrich
Grupa de teroristi condusa de acuzat in comun cu Sanchez se autointituleaza „Organizatia Revolutionarilor Internationali”/”Organization of the International Revolutionaries” ca si „Organization of the Arab Armed Struggle-Arm of the Arab Revolution.
Banda s-a considerat ca „organizatie revolutionara, a carei lupta, sub toate formele de aparitie, este orientata impotriva imperialismului” si „coordonatoare a revolutiei mondiale” (apreciere MfS), la care „teroarea revolutionara se va folosi ca o arma legitima” si „lupta armata este in prim-plan”. Inculpatul o descrie in notitele sale ca „organizatie internationala pentru lupta impotriva imperialismului, sionismului si tuturor fortelor reactionare care se opun vointei oamenilor de libertate si independenta”. La care „teroarea revolutionara este o arma legitima cata vreme serveste scopurile politice ale revolutiei”.
Ministerul pentru securitatea statului a apreciat pozitia de baza a bandei („organizatie terorista imprevizibila, recrutata international”) ca „pseudorevolutionara si nerealista” cu „reprezentare iluzionista”. Jackel, adjunctul sefului compartimentului, ii considera pe membrii grupului, inclusiv pe inculpat, drept „psihopati, de care neaparat trebuie sa ne despartim”.
Chiar pe inculpat, care la MfS a purtat numele de acoperire „Peter Schneider”, l-a calificat martorul ca ticnit.
Judecatoria landului Berlin (nr. dosar 529/21/93) l-a caracterizat pe grup in sentinta din 11 aprilie 1994 fata de martorul Voight ca „organizatie curat terorista, formata din ucigasi cautati in toata lumea”.
La varful asa-numitei „Conduceri centrale” a gruparii era urmaritul separat Ramirez Sanchez (numele de acoperire „Michel”, „Selim”, „Adil”).
Inculpatul (numele de acoperire „Steve”, „Peter”, „Halim”, „Jean”, „Saeed”, „Joseph”) a ocupat in conducerea centrala un fel de functie de reprezentant pentru zona europeana. A fost considerat ca „organizator”, „planificator” si „executant” pentru atentate in Europa de Vest. Pentru zona Orientului Apropiat si-a indeplinit aceasta functie Abul Hakam („Ali”), ascunzatoarea caruia nu se cunoaste.
Pana la arestarea sa la inceputul anului 1982 a fost inrolata si Magdalena Kopp (numele de acoperire „Lilly”), viitoarea sotie a lui Sanchez. In calitate de fotograf de meserie ea a preluat fabricarea si distribuirea documentelor false pentru membrii bandei. A mentinut contacte cu serviciile de informatii din est, de ex. cu securitatea.
Alti membri ai bandei, printre care Mustafa El Sibai (numele de acoperire „Ziad” si „Feisal”), ucis in Libanon in imprejurari necunoscute, Jamal Darwich (numele de acoperire „Tariq” si „George”), Gerd Albartus (numele de acoperire „Ky”, „Robby” si „Albino”), pe care Sanchez l-a impuscat dupa eliberarea sa din penitenciar, Marina Berta (numele de acoperire „Sally”), Wilhelmine Gotting (numele de acoperire „Linda”, „Martine”, „Lucy”, „Julia” si „Tina”), care a decedat in 1994, Christa Margot Frohlich (numele de acoperire „Heidi”), care a fost inchisa la Paris incepand cu sfarsitul anului 1995 in legatura cu un atentat cu explozibil in Franta, Bruno Breguet (numele de acoperire „Luca”), Bernard Rambert (numele de acoperire „Duke” si „Graf”), decedata Gabriele Krocher-Thiedemann (numele de acoperire „Nada”).
Banda a fost finantata in primul rand prin santaje si rapiri in Orientul Apropiat si prin afaceri cu arme.
Membrii de conducere au intretinut contacte cu numeroase agentii de presa si organizatii teroriste, pentru care au prestat servicii de mercenar.
Grupa a fost sustinuta si partial chiar insarcinata de Securitatea romana, incepand cu toamna 1980, de ministerul pentru securitatea statului din RDG, de agentiile de presa ale Libiei si Irakului, de agentia de stiri a fostei democratii populare Yemen si de serviciul secret al fortelor aeriene siriene. Astfel ministerul de externe al Siriei, la initiativa ofiterului serviciului secret El Khouly si Said, a asigurat membrilor de conducere a bandei pasapoarte diplomatice false in scopul savarsirii si pregatirii atentatelor teroriste. In plus ambasadele Siriei din Berlin (Est), Budapesta, Praga si Sofia au fost indrumate in scris de catre ministerul de externe in vederea asigurarii oricarui ajutor persoanelor ridicate mai sus.
Secretarul 3. al ambasadei Siriei la Berlin (Est), Nabil Shritah, a fost numit de catre ambasadorul de atunci SAMMAK drept persoana de legatura speciala cu inculpatul. Sarcina sa principala a constat in aceea ca in camera sa de serviciu sa depoziteze armele, munitia, documente false, focoase si explozibili, adusi in special de catre Weinrich.
Shritah a fost condamnat de catre Tribunalul landului Berlin la 17 ianuarie 2000 printr-o sentinta definitiva la doi ani de pedeapsa privativa de libertate din cauza ajutorului acordat la atentatul asupra „Maison de France”. Impotriva lui Sammak este in vigoare un mandat de arestare.
La initiativa conducerii de atunci a Romaniei pentru prima data s-au intalnit in august 1979 la Praga inculpatul Sanchez cu reprezentantii agentiei de informatii a SECURITATII (USLA), cu colonelul Nica Sergiu, alias Sergiu NITESCU (decedat in 1995) si Ion Deaconescu. Regimul din Bucuresti a sperat ajutorul bandei in cadrul unei colaborari in uciderea disidentilor, astfel a generalului serviciului secret Ion Pacepa, care a fugit in Statele Unite in anul 1978. Acesta a fost condamnat la moarte in contumacie. Alte „obiective” au fost colaboratorii romani de conducere ai „Radio Free Europe” de la Munchen. Inculpatul si Sanchez au asteptat din partea Romaniei arme, posibilitati de instructie si documente personale pentru banda condusa de ei.
Dupa alte convorbiri in anul 1980, la care in afara de inculpatul Sanchez au mai participat si Magdalena Kopp si Abul Hakam, regimul roman sub conducerea ministrului pentru serviciile secrete Tudor Postelnicu si generalul Nicolae PLESITA pentru agentiile de presa straine, a dispus sa fie inmanate bandei peste 100 pasapoarte falsificate engleze, austriece, elvetiene, braziliene, franceze, italiene si germane, carnete de conducere si certificate de vaccinare. Documentele falsificate au fost prevazute cu datele personale ale persoanelor existente, care au predat temporar pasapoartele lor cu ocazia calatoriilor lor in Romania.
Inainte de toate inculpatul s-a folosit de aceste documente personale in scopurile proprii. Ele insa au fost distribuite si celorlalti membri ai bandei, in scopul usurarii executarii actiunilor teroriste. Astfel inculpatul a dispus de pasaportul englez pe numele John Scally, Charles Keegan si Gerald Allen, de un pasaport elvetian pe numele Hugo Werner Strotz, de un pasaport german federal pe numele Rolf Michael Berger, de un pasaport austriac pe numele Josef Fraberger si Werner Grebner.
Mai departe, Securitatea a pus la dispozitia bandei o vila la marginea orasului Bucuresti.
Banda a mai primit din partea autoritatii romane de securitate arme, inclusiv panzerfaust RPG7 si explozibili cu focoase pentru savarsirea atentatelor teroriste: astfel inculpatul a transportat din Bucuresti la Berlin (Est) la 31 mai 1982 24 kg de explozibil destinat atentatului asupra „Maison de France” sub forma de bagaj de mana intr-un avion de pasageri al companiei TAROM.
Pe baza „bunelor contacte cu ministerul de externe (ungar), cu organele statale si cu organele de securitate” in anii '80 banda s-a stabilit la Budapesta. Deja in 1979 au decis organele de securitate ale statului ca „nu trebuie luata nici o masura care ar putea deranja grupul Carlos”. La un etaj de vila din Budapesta au depozitat cu stirea si aprobarea autoritatilor rachete antitanc, explozibili de plastic, focoase cu telecomanda, pistoale cu amortizor de zgomot, grenade de mana, pistoale-mitraliera Kalasnikov, precum si echipamente foto si scule pentru falsificare. La hotelul „Budapesta” grupul a avut un racord propriu telex.
Deoarece autoritatile ungare de securitate, conf. martorului Varga, au considerat ca membrii bandei sunt „escroci politic, de la care provin pericole serioase”, telefoanele acestora au fost supravegheate „aproape tot timpul”, locuintele lor au fost perchezitionate in intervale regulate. Cu aceasta ocazie au fost fotografiate piese scrise mai ales ale inculpatului, care facea notite intr-un volum considerabil. Responsabili pentru dispunerea acestor masuri au fost martorii Varga si Szecsi. Executarea propriu-zisa a fost preluata de martorul Szabo, subalternul acestora.
La ministerul pentru securitatea statului martorul capitan Borostowski („Willy”) si superiorul acestuia, maiorul Voigt („Helmut”), in calitate de referent principal al compartimentului XXII/8, au fost partenerii principali de discutie ai inculpatului.
Acesta s-a prezentat martorilor si superiorilor acestora ca reprezentant al bandei, care a fost prelucrata de catre MfS si agentia de stiri maghiara sub numele de acoperire „Separat” si incadrata univoc ca o „organizatie terorista”. Totusi MfS, in perioada 1980 pana in 1984, a mentinut contacte durabile, in special cu inculpatul, permitand sederea si intalnirea in Berlin (Est) a „persoanelor de contact”, mai departe „ecluzarea de materiale din RDG spre Berlinul de Vest” si transporturi de arme „intre Romania si capitala RDG, precum si din capitala RDG spre Ungaria si Europa de Vest”. Atat la Sanchez, cat si la inculpat a fost tolerata purtarea de arme. Pentru a tine sub control banda, MfS a supravegheat totusi activitatile membrilor la Berlin (Est) si a intreprins si perchezitii conspirative de bagaje printre altii si in cazul inculpatului. Documentele astfel asigurate s-au pastrat numai singular, care insa corespund in aceasta privinta cu insemnarile inculpatului documentate de autoritatile maghiare.
Cel tarziu dupa inceputul anului 1982 banda a planificat uciderea editorului revistei Watan Al Arabi din Paris cu ajutorul unui atentat cu explozibil. Un autoturism incarcat cu explozibil trebuia sa explodeze in fata cladirii redactiei.
S-a intentionat mai departe in scopuri de santaj aruncarea in aer a unui autoturism in fata ambasadei kuweitiene din Paris.
Drept executanti ai faptei, cel putin pentru atentatul amintit din urma, au fost prevazuti membrii bandei Magdalena Kopp si Bruno Breguet. In acest scop numitii au calatorit la 10 februarie la Paris cu documentele false transmise de autoritatile romane pe numele „Doris Berger” si „Ernesto Ciceri”, precum si „Henri Ricoz”, unde trebuia sa realizeze atentatul la 17 februarie.
La comanda gruparii basce, membrul ETA Larretxea („Eric”), care a decedat in 1996, a predat explozibilul celor doi la 15 februarie si a facut rost de un autoturism Peugeot 504, prevazut cu numar de inmatriculare fals, necesar pentru atentat. Atunci cand Kopp si Breguet in seara zilei de 16 februarie au vrut sa pregateasca vehiculul pentru atentat personalul de paza a devenit suspicios. Lucratorii politiei chemati la fata locului, dupa o scurta urmarire, i-au arestat pe cei doi, la care au gasit arme de foc, circa un kg. explozibil, doua focoase electrice, doua grenade de mana si un ceas desteptator transformat in declansator de explozie. Era evident ca cele doua bidoane de gaz aduse cu ei trebuiau sa serveasca drept recipiente pentru bombe. In cadrul interogatoriului Kopp si Breguet au recunoscut ca sunt membrii „Organizatiei Revolutionare Internationale” si ca ei „lupta” in cadrul acestei grupari. Breguet a declarat in continuare ca prezenta sa in Franta nu este indreptata impotriva cetatenilor francezi sau impotriva intereselor Frantei.
Drept urmare a acestei arestari, Sanchez a transmis la 25 februarie 1982 o scrisoare de amenintare adresata ministrului de interne al Frantei, prin ambasada Frantei de la Haga, cu urmatorul continut (traducere):
„Mult stimate domnule ministru, as dori sa va comunic urmatoarele:
1. Doi membri activi ai organizatiei noastre, Magdalena Cecilia Kopp si Bruno Breguet, au fost arestati la Paris de fortele de securitate franceze.
2. Membrii nostri au fost arestati la indeplinirea unei misiuni, care nu a fost indreptata impotriva Frantei si ei au urmarit indeplinirea unor sarcini trasate de superiorii lor.
3. Luptatorii nostri nu merita inchisoarea pentru ca ei se dedica unei cauze revolutionare.
4. Organizatia noastra nu va lasa niciodata in pana pe luptatorii nostri.
Pe baza unei hotarari a conducerii noastre centrale va adresez urmatoarea avertizare:
Cerem de la dumneavoastra:
1. oprirea imediata a interogatoriului luptatorilor nostri.
2. punerea in libertate a luptatorilor nostri in termen de 30 de zile dupa data prezentei scrisori.
3. ca luptatorii nostri sa fie pusi in libertate cu toate documentele lor.
4. ca luptatorii nostri sa aiba permisiunea sa plece intr-o tara la alegerea lor, cu un zbor planificat, pe o ruta stabilita de ei. In acest scop ei trebuie sa dispuna de documente de calatorie franceze.
Noi nu suntem in razboi cu Franta socialista si va rog cu maxima seriozitate sa nu ne fortati sa facem aceasta.
Va asigur ca continutul acestei scrisori va fi tratat ca secret al organizatiei. Nu avem nici un interes sa-l facem public.
Speram ca aceasta problema se va sfarsi in curand si in mod fericit”.
Este evident, ca in urma contactelor directe cu banda, autoritatile de securitate maghiare au aflat continutul acestei scrisori deja la 24 februarie. Dupa ce scrisoarea a ajuns in presa prin indiscretii dirijate banuite de banda si guvernul francez a respins toate formele de santaj, un membru al bandei a amplasat la 29 martie 1982 in vagonul 18 al trenului accelerat Paris-Toulouse „Le Capitole” o valiza „Samsonite” umpluta cu explozibil. Bomba a explodat la ora 20:40 in apropierea orasului Limoges. Cinci calatori au decedat in tren. Mai multi oameni au fost grav raniti. Asa cum rezulta, din insemnarile inculpatului, atentatul a fost indreptat impotriva premierului francez de odinioara, Jacques Chirac, care a renuntat la biletul sau. Intrucat inculpatul este suspectat ca a participat activ la savarsirea faptei, din motive de economie procedurala, s-a renuntat la urmarire conform S154 cod de procedura penala.
Cu o zi dupa atentat un membru al bandei, printr-un telefon anonim, a anuntat alte atentate cu cuvintele: „Puneti in libertate pe prietenii nostri Bruno Breguet si Magdalena Kopp, in caz contrar avem inca alte planuri si mai distrugatoare”.
Ca o alta atentionare, un membru al bandei, probabil „Tariq”, la data de 15 aprilie 1982, l-a impuscat in locuinta sa din Beirut pe colaboratorul ambasadei Frantei, Cavallo si sotia acestuia.
La dezbaterea de fond de o zi din 22 aprilie 1983, in fata Judecatoriei landului Paris (camera 30) Kopp a fost condamnata la 4 ani si Breguet la 5 ani de privare de libertate.
Deja in dimineata zilei dezbaterii, inculpatul, drept razbunare, a detonat un explozibil aflat intr-un autoturism, in fata casei din Paris, rue Marboef 33, la care o trecatoare a fost ucisa (v. fraza lll din rechizitoriu). In acelasi timp banda a incercat cu acest atentat executarea unei solicitari a serviciului sirian de informatii.
Ca reactie imediata la condamnarea lui Kopp si Breguet, banda a planificat un alt atentat cu explozibil asupra unui tren de cale ferata francez, care trebuia efectuat de catre Christa-Margot Frohlich.
In vederea pregatirii actiunii Frohlich s-a intalnit la inceputul lunii iunie cu inculpatul la Berlin (Est), de acolo s-a deplasat la Bucuresti, de unde apoi la Roma cu Tarom, la data de 18 iunie 1982. Cu acest prilej a luat cu ea o valiza cu pereti duri „Delsey”, destinata efectuarii atentatului, care a fost imbracata in interior cu explozibil militar de 3,5 kg, tip PETN/pentrit, preparata cu capsule de detonare si cu un ceas electric „Trenolo”.
In scopul camuflarii, Frohlich a avut asupra sa documente personale pe numele „Beatrix Odenhnal” de cetatenie germana si „Marie Zimmermann” de cetatenie austriaca, care au fost date bandei de catre serviciul secret roman.
Nu s-a ajuns la savarsirea faptei, din cauza ca valiza, la intrarea in tara a lui Frohlich, a devenit suspecta autoritatilor vamale italiene de la aeroport. Frohlich a fost arestata, a fost condamnata la 6 ani si 6 luni pentru posesia de explozibil, condamnare pe care ea a executat-o in intregime.
Continuare in ziarul de maine
